Pompiliu Teodor

Acest articol va aborda subiectul Pompiliu Teodor, care este de mare relevanță astăzi. Pompiliu Teodor a căpătat o mare importanță în diverse domenii, generând interes și dezbatere în rândul experților și al publicului larg. De-a lungul anilor, Pompiliu Teodor a declanșat o serie de cercetări, teorii și reflecții care au îmbogățit cunoștințele în jurul acestui subiect. De asemenea, Pompiliu Teodor a generat diverse poziții și opinii care reflectă diversitatea de perspective care există în această problemă. În acest articol vor fi analizate diferite aspecte legate de Pompiliu Teodor, precum și implicațiile și repercusiunile sale în societatea actuală.

Pompiliu Teodor
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Ilia, Hunedoara, România Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani) Modificați la Wikidata
Cluj-Napoca, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Activitate
Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Pompiliu Teodor (n. 19 iulie 1930, Ilia, Hunedoara – d. 7 septembrie 2001, Cluj-Napoca)[2] a fost un istoric român, membru corespondent (1990) al Academiei Române.

El a fost o personalitate academică și culturală proeminentă, distinsă prin modul exemplar în care și-a asumat condiția de dascăl și de intelectual. Deschizător de drum în domenii ca: istoria ideilor, iluminismul românesc, istoria istoriografiei și istoria bisericii, Pompiliu Teodor a excelat și prin proiectele sale instituționale puse în serviciul modernizării Universității Babeș-Bolyai.

A fost cercetător la Biblioteca Acade­miei - filiala Cluj (1955-1963), cer­ce­tător la Institutul de Istorie din Cluj (1963-1966), "visiting professor" la Uni­versitatea Illinois (SUA).[3] A cerce­tat mai ales perioada iluminismului, contribuind la reconstituirea cu­ren­telor de idei din secolele XVIII-XIX.[3] Una dintre preocupările constante ale lui Teodor a fost aceea a editării unor lucrări fundamentale ale înaintașilor: Gheorghe Șincai "Învățătură firească spre surparea superstițiilor norodului" (1964), Samuil Micu "Scrieri filosofice" (1966).[3]

După 1989, a fondat Catedra de Istorie Medievală și Istoriografie, Institutul de Istorie Central-Europeană, Institutul de Studii Iudaice și revista “Colloquia”, a relansat specializarea Istoria artei, iar la Academia Română (al cărei membru corespondent a fost din 1990) a pus bazele Comisiei Istorice Mixte Româno-Slovace.

Împreună cu Doru Radosav, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga" din Cluj, a înființat în 1997 Institutul de Istorie Orală.[4]

Publicații

  • Cu fața la vânt, Editura Limes, 2011 [5]
  • Evoluția gândirii istorice românești (1970)
  • Fragmentarium iluminist (în colab., 1972)
  • Istoria României (în colab. 1998)
  • Sub semnul iluminismului. Samuil Micu (2000)

Note

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ „Teodor, Pompiliu - Memorie și cunoaștere locală”. www.bjc.ro. Accesat în . 
  3. ^ a b c Luni 19 iulie 2010, 19 iulie 2010, Jurnalul Național, accesat la 25 iunie 2013
  4. ^ Istoria orală, sursă a memoriei, 2 iulie 2010, Virgil Lazar, România liberă, accesat la 25 iunie 2013
  5. ^ Despre ubicuitatea corupției, 14 octombrie 2011, Stelian Turlea, Ziarul de Duminică, accesat la 25 iunie 2013

Volum omagial

  • Nicolae Bocșan, Ovidiu Ghitta, Doru Radosav (editori), Tentația istoriei: în memoria profesorului Pompiliu Teodor, Presa Universiară Clujeană, 2003.

Legături externe