Războiul Ruso-Turc (1686–1700)

Acest articol va aborda Războiul Ruso-Turc (1686–1700), un subiect de mare relevanță astăzi, care a generat dezbateri ample și întrebări în diferite domenii. Pentru a oferi o viziune amplă și îmbogățitoare asupra acestei teme, vor fi analizate diverse aspecte care ne vor permite să înțelegem importanța și impactul acesteia asupra societății. Prin informațiile prezentate se urmărește generarea unei analize critice și reflexive care să contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre Războiul Ruso-Turc (1686–1700) și să încurajeze reflecția asupra impactului acesteia asupra realității actuale.

Pentru alte conflicte între aceleași puteri, vedeți Războiul Ruso-Turc.
Războiul Ruso-Turc (1686–1700)
Parte din Marele război turcesc Modificați la Wikidata

Capturarea Azovului de către țarul rus Petru cel Mare (pe cal)
Informații generale
Perioadă1686–1700
LocCrimeea, Azov
RezultatRusia obține Azovul
cetatea Taganrog
Pavlovsk și Mius[1]
Beligeranți
Țaratul Rusiei
Monarhia Habsburgică
Uniunea Polono-Lituaniană
Hetmanatul Căzăcesc		 Ottoman Empire
Hanatul Crimeii
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Războiul ruso-turc din 1686—1700 este o parte a efortului european concertat de oprire a marșului continuu către inima continentului a Imperiului Otoman. Mai largul conflict europeano-otoman este cunoscut ca Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman.

Războiul Ruso-Turc a început după ce Țaratul Rusiei s-a alăturat coaliției europene anti-turce (Imperiul Habsburgic, Uniunea statală polono-lituaniană, Republica Veneția) în 1686, după ce Polonia-Lituania a fost de acord să recunoască incorporarea Kievului și a malului stâng al Niprului în Rusia.[2]

Războaiele Ruso-Turce
1568 — 1570
1676 — 1681
1686 — 1700
1687 — 1689
1695 — 1696
1710 — 1711
1735 — 1739
1768 — 1774
1787 — 1792
1806 — 1812
1828 — 1829
1853 — 1856
1877 — 1878
1914 — 1918


Războiul

Articole principale: Campaniile din Crimeea și Campaniile din Azov

De-a lungul conflictului, armata rusă a organizat campaniile din Crimeea din 1687 și 1689, ambele încheiate cu înfrângeri pentru ruși.[3] În ciuda eșecurilor, Rusia a lansat campaniile din Azov în 1695 și 1696 și, după ce a ridicat asediul acestei cetăți în 1695,[4] a reușit să o ocupe în 1696.[5]

Tratatul de pace

În contextul pregătirilor de război cu Imperiul Suedez, țarul rus Petru cel Mare a semnat tratatul de la Karlowitz cu otomanii în 1699.[6] Ulterior, prin tratatul de la Constantinopol⁠(en) din 1700, turcii au cedat Rusiei Azovul, cetatea Taganrog, Pavlovsk și Mius și a primit un ambasador rus la Constantinopol, și a asigurat repatrierea tuturor prizonierilor de război.[7] Țarul s-a angajat la rândul său ca supușii săi, cazacii, să nu-i atace pe otomani, în timp ce sultanul s-a angajat la același lucru pentru tătarii crimeeni.

Note

  1. ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, ed. Alexander Mikaberidze, (ABC-CLIO, 2011), 250.
  2. ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
  3. ^ Lindsey Hughes, Sophia, Regent of Russia: 1657 - 1704, (Yale University Press, 1990), 206.
  4. ^ Brian Davies,Warfare, State and Society on the Black Sea Steppe, 1500–1700, (Routledge, 2007), 185.
  5. ^ The Crimean Tatars and the Austro-Ottoman Wars, Dan D.Y. Shapira, The Peace of Passarowitz, 1718, ed. Charles W. Ingrao, Nikola Samardžić, Jovan Pesalj, (Purdue University Press, 2011), 135.
  6. ^ Robert Bideleux și Ian Jeffries, A History of Eastern Europe: Crisis and Change, (Routledge, 1998), 86.
  7. ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, 250.