Remus Kofler

În lumea de astăzi, Remus Kofler a devenit un subiect de interes fundamental pentru mare parte din societate. Fie ca urmare a impactului asupra economiei, politicii, culturii sau vietii de zi cu zi a oamenilor, Remus Kofler este un element care nu trece neobservat. De-a lungul istoriei, Remus Kofler a fost o sursă de dezbatere, studiu și reflecție, iar astăzi continuă să fie un subiect relevant și de actualitate. Acesta este motivul pentru care este esențial să ne aprofundăm cunoștințele despre Remus Kofler, să înțelegem diferitele sale fațete și dimensiuni și să reflectăm asupra importanței sale în viața noastră. În acest articol, ne vom adânci în lumea captivantă a lui Remus Kofler, explorând diferitele sale aspecte și impactul său asupra lumii contemporane.

Remus Kofler
Date personale
Născut1902 Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (52 de ani) Modificați la Wikidata
Jilava, Regiunea București, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluipedeapsa cu moartea Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Remus Kofler (în unele documente scris Koffler) (n. 1902, București – d. 17 aprilie 1954, Jilava, Ilfov), a fost un activist politic comunist român, evreu de origine[1], care a fost acuzat, condamnat la moarte și executat în procesul ”lotului Lucrețiu Pătrășcanu”, în aprilie 1954.

Biografie

Kofler era fiu de negustori, care l-au trimis să studieze chimia la Berlin. Acolo a cunoscut scrierile la modă, care tratau marxismul și psihanaliza. În 1931 a fost trimis de Comintern la o „școală de instructori” și a avut apoi atribuții de curier. Din fondurile care i-au fost încredințate, după propriile sale declarații, și-a însușit ilicit o parte.[2]

Kofler era asistentul lui Ștefan Foriș[3], care a fost ales în 1940 secretar general al Partidului Comunist Român. El a fost cel care l-a racolat pe Gheorghe Gheorghiu Dej și l-a inițiat în ideologia comunismului, în închisoarea Doftana[4]. În 1944 Ștefan Foriș și Remus Kofler au fost înlăturați din conducerea PCR, iar în 1948 a fost înlăturat și Lucrețiu Pătrășcanu.[5]

Remus Kofler a fost acuzat - în procesul împotriva lui Lucrețiu Pătrășcanu - de crime împotriva păcii, cooperare cu poliția „burghezo-moșierească fascistă”[6] , cu serviciul secret britanic și de sprijinirea lui Ion Antonescu în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Acuzația principală împotriva lui Pătrășcanu a fost că ar fi condus un grup de trădători și spioni, împreună cu Ștefan Foriș și Remus Kofler[4]. La procesul lui Kofler și al lui Lucrețiu Pătrășcanu, din aprilie 1954, Kofler, Pătrășcanu și Foriș au mai fost acuzați că ar fi menținut în funcții importante din PCR informatori cunoscuți ai poliției regimului anterior, indivizi care ar fi divulgat Siguranței Statului mare parte din activitatea acestuia[7].

Deși Kofler era bolnav psihic, fiind diagnosticat cu schizofrenie avansată[8], și venise din spital cu diagnosticul de infarct miocardic[9], a fost totuși torturat[10] de ofițerul anchetator Teodor Micle, care a smuls, începând de la urechi, mai bine de o treime din părul cărunt al lui Kofler[9]. În timpul pregătirii procesului, Kofler a fost constrâns să scrie câteva autocaracterizări grotesc de masochiste, în care recunoștea că ar fi fost maniac sexual, asasin și trădător[11]. Ulterior, în timpul dezbaterilor din proces, a retractat toate declarațiile făcute în cursul anchetei și nu a recunoscut niciunul dintre capetele de acuzare formulate de procuror[8].

Altă acuzație împotriva lui Kofler a fost cea de înaltă trădare prin furnizarea de informații spionajului britanic și american. În cadrul procesului împotriva așa-zisului „lot Pătrășcanu”, martore ale acuzării contra lui Remus Kofler au fost Ana Toma[12] și Ilka Melinescu, care l-au acuzat pe fostul șef al serviciului financiar al partidului de legături cu poliția secretă a lui Antonescu (Siguranța Statului)[11]. De fapt, din cauza neatenției lui Constantin Pârvulescu, în 1943 se produsese o neglijență în manevrarea actelor ilegaliștilor. Greșeala a fost pusă în seama lui Remus Kofler, iar acesta a plătit cu viața[13].

Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Kofler au fost condamnați la moarte și au refuzat să depună cerere de grațiere. Au fost făcute cereri de grațiere din oficiu, care au fost respinse[14]. Au fost executați la zece zile de la pronunțarea sentinței, în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954[15] în închisoarea Jilava[16].

Spre deosebire de Foriș și Pătrășcanu, Kofler nu rivalizase cu Dej pentru conducerea PCR, însă era un martor extrem de incomod, deoarece, în calitatea lui de șef al Comisiei Financiare Centrale a PCR (1937-1944)[17], știa de unde proveneau banii partidului, cum și de cine fuseseră cheltuiți. Pe listele lui se aflau nu numai numele lui Foriș, ci și ale lui Dej și ale apropiaților acestuia[8].

Kofler nu a fost reabilitat niciodată[2], spre deosebire de Foriș și Pătrășcanu, pe care Nicolae Ceaușescu i-a reabilitat în 1968[18].

Note

  1. ^ „Belu Zilber mușca din el (Andrei Șerbulescu)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b Omul lui Foriș
  3. ^ „Captivul lui Dej”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b Procesul Pătrășcanu
  5. ^ Eugen Denize, Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej
  6. ^ Dennis Deletant, "New Light on Gheorghiu-Dej's Struggle for Dominance in the Romanian Communist Party, 1944-49" (The Slavonic and East European Review, Vol. 73, No. 4 (Oct., 1995), pp. 659-690. Published by: the Modern Humanities Research Associationand University College London, School of Slavonic and East European Studies)
  7. ^ România sub regimul comunist
  8. ^ a b c „Stelian Tănase, Koffler, cu K de la Kafka”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b Introducere la Ultima carte de Anton Golopenția (Anchetatorii)
  10. ^ „Z. Ornea, Procesul Pătrășcanu”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ a b Autobiografie, ASRI, fond P, dosar 40002, 45, pp. 34-80
  12. ^ Documente
  13. ^ Organizația de partid sub lupa verificării
  14. ^ Asasinarea unui patriot român
  15. ^ Cerere de reabilitare a „lotului Pătrășcanu“
  16. ^ „Elena și Nicolae Ceaușescu”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Arhiva Sfera Politicii”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „Elena Ceaușescu în iubiri fatale”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe