Scarlat Lambrino

În lumea de astăzi, Scarlat Lambrino este un subiect care generează interes și dezbatere în diferite zone ale societății. Fie ca urmare a relevanței sale istorice, a impactului său astăzi sau a influenței sale în viitor, Scarlat Lambrino este un subiect care nu trece neobservat. Din diferite perspective și abordări, am căutat să înțelegem și să analizăm Scarlat Lambrino pentru a înțelege importanța și consecințele sale. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Scarlat Lambrino, de la originea sa și până la relevanța sa astăzi, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare asupra acestui subiect.

Membru corespondent al Academiei Române
Scarlat Lambrino
Date personale
Născut16 august 1891
București
Decedat30 august 1964
Lisabona
Căsătorit cuMarcelle Lambrino
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză[2][3] Modificați la Wikidata
Activitate
DomeniuIstorie antică, arheologie
InstituțieȘcoala Română din Roma
Muzeul Național de Arheologie
Universitatea din București
Universitatea din Lisabona
OrganizațiiAcademia Pontificală Romană
Academiei de Științe din Lisabona[1]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Scarlat Lambrino (n. 16 august 1891, București – d. 30 august 1964, Lisabona) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române (din 1934).[4] Scarlat Lambrino a fost absolvent al Liceului Lazăr din București.[5]

S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 și 1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București.[1]

A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 - 20 iulie 1940 a fost și director al Muzeului Național de Arheologie,[6] înainte de a fi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941-1947).[7]

În 1947 autoritățile comuniste de la București au închis Accademia di Romania. La solicitarea Universității din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera.[8]

După ce a plecat în exil în Portugalia, fugind de regimul instaurat în România comunistă, Scarlat Lambrino a colaborat la principalele reviste de specialitate portugheze: Arqueólogo Português, Revista da Faculdade de Letras de Lisboa, Bulletin des Études Portugaises ș.a.[9] În Portugalia, Scarlat Lambrino a publicat o serie de studii despre religia celților în peninsula iberică.[10]

Soția sa, Marcelle Lambrino, a publicat studiul Les vases archaïques d’Histria.[11]

Decorații

  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[12]
  • Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler clasa I, pentru litere (1 februarie 1943)[13]

Note

  1. ^ a b Pagina Memento! în revista Memoria
  2. ^ CONOR.SI​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ IdRef, accesat în  
  4. ^ Lista membrilor români ai Academiei Române (1866 - prezent) - Litera L
  5. ^ Et in Arcadia ego ! | COLEGIU NATIONAL GHEORGHE LAZAR (în engleză) 
  6. ^ „Conducerea MNA”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Pagina „Despre noi” Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl Accademia di Romania a Roma. Pagină accesată la 9 iunie 2014.
  8. ^ Alexandru Barnea, „Dinu Adameșteanu”, Ziarul de duminică, Nr. 12, 28 martie 2008
  9. ^ Mihai Sorin Rădulescu, Lisabona și Scarlat Lambrino Arhivat în , la Wayback Machine., România Literară, nr. 1, 2009.
  10. ^ Duval, Paul-Marie (), Scarlat Lambrino (1891-1965), 11 (2), Études celtiques 
  11. ^ Marcelle Lambrino, Les vases archaïques d’Histria pe situl cIMeC
  12. ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.
  13. ^ Decretul regal nr. 246 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1162–1163.

Legături externe