Superbază

În lumea de astăzi, Superbază a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru diferite sectoare ale societății. Implicațiile sale depășesc granițele și acoperă atât aspecte personale, cât și profesionale. De la apariția sa, Superbază a stârnit nenumărate dezbateri și discuții care i-au alimentat importanța și relevanța în sfera publică. În acest articol, vom investiga diferitele aspecte legate de Superbază, analizând impactul și amploarea acestuia astăzi. Aprofundând în originile, evoluția și perspectivele sale de viitor, vom căuta să facem lumină asupra acestui subiect care a captat atenția atâtor oameni din întreaga lume.

Acizi și baze
Scara de pH (și pOH)
Acidimetrie  • Amfoter  • Constantă de disociere  • pH  • Reacție acido-bazică  • Soluție tampon  • Teoria acido-bazică
Acizi
Baze

În chimie, o superbază este un compus chimic extrem de bazic, adică cu o afinitate chimică extrem de crescută pentru protoni. În chimia organică, superbazele organice sunt utilizate pe post de catalizatori organici.[1]

Tipuri

Organice

Superbazele organice sunt aproape mereu neutre din punctul de vedere al sarcinii și sunt adesea specii ce conțin atomi de azot. În ciuda afinității extrem de crescute pentru protoni, superbazele organice prezintă un caracter nucleofil scăzut. Exemple includ: fosfazenele, amidinele și guanidinele. Un alt exemplu este 1,8-bis(dimetilamino)naftalina, compus utilizat pe post de chelator de protoni.[2]

Organometalice

Compușii organometalici ai metalelor reactive, precum sunt compușii organolitici sau organomagnezieni (reactivii Grignard) pot fi superbaze. Baza Schlosser, un amestec de n-butillitiu și terț-butoxid de potasiu, este o superbază comună.[3]

Anorganice

Superbazele anorganice sunt adesea compuși ce conțin anioni de dimensiune mică, dar puternic încărcați, precum este azotura de litiu. Hidrurile metalelor alcaline și alcalino-pământoase, precum sunt hidrura de potasiu și hidrura de sodiu, sunt superbaze.

Note

  1. ^ MacMillan, David W. C. (). „The advent and development of organocatalysis”. Nature. 455 (7211): 304–308. Bibcode:2008Natur.455..304M. doi:10.1038/nature07367. 
  2. ^ Superbases for Organic Synthesis Ed. Ishikawa, T., John Wiley and Sons, Ltd.: West Sussex, UK. 2009.
  3. ^ Schlosser, M. (). „Superbases for organic synthesis”. Pure Appl. Chem. 60 (11): 1627–1634. doi:10.1351/pac198860111627. 

Vezi și