Thrasimund al II-lea de Spoleto
În acest articol vom aborda subiectul Thrasimund al II-lea de Spoleto din diferite perspective, cu scopul de a oferi o viziune amplă și completă asupra acestei probleme. În acest sens, vom explora diferitele fațete ale Thrasimund al II-lea de Spoleto, analizând impactul său în diverse domenii și oferind o reflecție profundă asupra semnificației și relevanței sale în contextul actual. De la origine până la evoluție, prin influența asupra societății și relația cu alte subiecte relevante, acest articol urmărește să contribuie la cunoașterea și înțelegerea Thrasimund al II-lea de Spoleto într-un mod cuprinzător și îmbogățitor.
| Thrasimund al II-lea de Spoleto | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al VII-lea d.Hr.  |
| Decedat | 745 d.Hr. |
| Părinți | Faroald al II-lea de Spoleto |
| Ocupație | aristocrat |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce de Spoleto (–) duce de Spoleto (–) duce de Spoleto (–) |
Modifică date / text  | |
Thrasimund al II-lea sau Transamund (n. ? - d. 745), a fost duce longobard de Spoleto de la 724 la 745, deși în două rânduri a fost îndepărtat de la putere de către regele Liutprand.
Thrasimund a obținut conducerea ducatului de Spoleto ca urmare a depunerii tatălui său, Faroald al II-lea, pe care l-a trimis la mănăstire.
În 737 sau 738, Thrasimund a cucerit Gallese, rupând astfel punctul de comunicare dintre Roma și Ravenna. Papa Grigore al III-lea s-a oferit să plătească pentru retrocedarea Gallese și să încheie un tratat cu Thrasimund, care l-ar fi inclus și pe ducele de Benevento, Grigore. Regele Liutprand s-a opus încheierii acestui tratat, pe care îl considera ca fiind contrar propriilor interese și l-a atacat pe Thrasimund, considerându-l drept trădător. Regele longobarzilor a cucerit Spoleto înainte de 16 iunie 739 și l-a numit în locul lui Thrasimund pe Hilderic.[1] Thrasimund s-a refugiat la Roma, unde Liutprand l-a supus asediului. Regele a ocupat Amelia, Orte, Bomarzo și Bieda, însă papa a continuat să refuze predarea lui Thrasimund. Grigore al III-lea chiar i-a scris lui Carol Martel, majordom al francilor, pentru a interveni împotriva lui Liutprand, însă Carol a refuzat.[2]
În decembrie 740, Thrasimund și-a recuperat ducatul și l-a ucis pe Hilderic, având sprijinul atât al papei, cât și al ducelui de Benevento,[3] însă nu a retrocedat orașele papale confiscate, drept pentru care alianța sa cu papa a fost ruptă. De asemenea, Liutprand nu a recunoscut recucerirea lui Thrasimund și a militat pentru depunerea acestuia pentru a doua oară. De această dată, Liutprand s-a înțeles cu succesorul lui Grigore al III-lea, papa Zaharia în 742 și, în schimbul promisiunii de a-i retroceda cele patru orașe, s-a aliat cu romanii, forțându-l pe Thrasimund să se retragă încă o dată.[4] Thrasimund a fost capturat și închis într-o mănăstire, iar poziția de duce de Spoleto a fost preluată de Agiprand, nepotul de frate al lui Liutprand însuși. Noul duce de Benevento, Godescalc, care a preluat acel ducat fără consimțământul regal și care continua să îi acorde sprijin lui Thrasimund, a constituit noul obiect al răzbunării regelui longobard.
La moartea lui Liutprand din 744, Thrasimund a reușit să preia încă o dată puterea în Spoleto, profitând de slăbiciunile noului rege, Hildeprand, și a deținut puterea până la moarte.
Note
Bibliografie
- Paul the Deacon. Historia Langobardorum Arhivat în , la Wayback Machine., (trad. William Dudley Foulke), University of Pennsylvania, 1907.
- Ludo Moritz Hartmann, Geschichte Italiens im Mittelalter, Gotha, 1903.
- Thomas Hodgkin, Italy and her Invaders, Clarendon Press, 1895.