Valeriu Râpeanu

Acest articol va aborda subiectul Valeriu Râpeanu, care este de mare relevanță și interes astăzi. Valeriu Râpeanu este un subiect care a captat atenția unui spectru larg de public, deoarece impactul său se extinde la diferite zone ale societății. Pe parcursul următoarelor rânduri, vor fi analizate diferite aspecte legate de Valeriu Râpeanu, de la originea sa și până la influența sa de astăzi. Vor fi revizuite cercetări și studii relevante despre Valeriu Râpeanu, precum și mărturii de la experți în domeniu. Intenția este de a oferi cititorului o viziune completă și actualizată asupra Valeriu Râpeanu, permițând astfel o înțelegere profundă și globală a acestui subiect.

Valeriu Râpeanu
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Ploieștiori, România Modificați la Wikidata
Decedat (90 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
critic literar​
istoric literar​
eseist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[3] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiFacultatea de Litere a Universității din București ()
PatronajGazeta literară[1]
Luceafărul[1]
Scînteia[1]
Societatea Română de Radiodifuziune[1]
Editura Eminescu[1]
Universitatea Spiru Haret[1]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Valeriu Râpeanu (n. , Ploieștiori, Blejoi, Prahova, România – d. [4][5][6]) a fost un critic și istoric literar, profesor universitar român.

Biografie

Născut la 28 septembrie 1931, la Ploieștiori, județul Prahova, Valeriu Râpeanu a absolvit Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești, promoția 1950. A urmat apoi Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvind în 1954. Ulterior, și-a susținut doctoratul în filologie, specializarea literatură universală și comparată, cu teza „Nicolae Iorga - exeget al literaturii universale”.[6]

Între anii 1954-1959 a fost redactor la Gazeta literară, iar între 1959-1962 redactor la revista literară Luceafărul. A fost apoi redactor și redactor-șef la Scînteia (1962-1969) și vicepreședinte al Radioteleviziunii Române (1970-1972). În 1972 a devenit director al Editurii Eminescu, funcție pa care a deținut-o până în 1990. În această calitate, a inițiat câteva colecții de prestigiu: „Biblioteca de filozofie a culturii românești”, „Thalia” și „Biblioteca Eminescu”, colecții cuprinzând nume și opere fundamentale ale filosofiei, istoriografiei, sociologiei, artei teatrale și muzicale românești.[7]

Valeriu Râpeanu a debutat ca scriitor în 1958, cu volumul „George Mihail Zamfirescu. Schiță monografică”. A publicat apoi studiul monografic „Alexandru Vlahuță și epoca sa” (1965), continuând cu eseuri și note de călătorie: „Noi și cei dinaintea noastră” (1966), „Interferențe spirituale” (1970), „Călător pe două continente” (1970), „Interpretări și înțelesuri” (1975), „Tărâmuri unde nu ajungi niciodată. Note de drum și interviuri” (1982), „Memoria și fețele timpului” (1983), „Scriitorii dintre cele două războaie mondiale” (1986).[7]

Exeget al lui Nicolae Iorga, Valeriu Râpeanu a publicat numeroase lucrări despre marele istoric român. A colaborat, în paginile mai multor reviste literare sau dramatice din țară și din străinătate, cu cronici, eseuri și articole.[6]

Activitatea sa didactică în învățământul universitar a început cu postul de lector la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1966-1969), apoi la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1969-1970). Din 1991, a ocupat postul de conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din București, devenind apoi profesor și șef de catedră la Facultatea de Filozofie-Jurnalistică a acestei universități.[7]

Valeriu Râpeanu a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1982) și Premiul Asociației Oamenilor de Teatru (1987).[7]

Distincții

  • Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a (25 decembrie 1967) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a proclamării Republicii”[8]

Scrieri

Volume

  • Enescu – Contribuții documentare – Reconstituiri – Interpretări, Editura Pro, Colecția Pro Istoria, 1998, 198 p.
  • Enescu – Interpretări și Reconstituiri. Contribuții documentare, Editura Fundației Pro, 2003, 259 p.
  • Călător pe două continente, București, 1970

Ediții îngrijite

  • Marcel Mihalovici, Amintiri despre Enescu, Brâncuși și alți prieteni, ediție alcătuită și studiu introductiv de Valeriu Râpeanu, note și comentarii de Alice Mavrodin și Valeriu Râpeanu, Editura Eminescu, 1987

Studii

  • Valeriu Râpeanu, Noi și cei dinaintea noastră, Editura pentru literatură, 1966: Chipul zeului tânăr, pp. 111-117.
  • Valeriu Râpeanu, Interferențe spirituale, Editura Eminescu, 1970: Enescu și definirea spiritului românesc, pp. 11-48.
  • Valeriu Râpeanu, Tărâmul unde nu ajungi niciodată, Editura Sport-Turism 1982: Marcel Mihalovici și Monique Haas despre George Enescu, pp. 119-141; Yehudi Menuhin – George Enescu, pp. 142-145.
  • Valeriu Râpeanu, Memoria și fețele timpului, Editura Cartea Românească, 1983: Enescu și perpetua aspirație spre absolut, pp. 38-49.
  • Valeriu Râpeanu, Oameni iluștri, Editura Niculescu, 2009: Capitolul III – Enescu văzut de prieteni și interpreți. Marcel Mihalovici: Enescu – Brâncuși, pp. 156-164; Marcel Mihalovici și Monique Hass: Ultimii ani ai lui George Enescu la Paris, pp. 164-182; Marcel Mihalovici: Primele întâlniri cu George Enescu, pp. 182-194; Cristian Mandeal, pp. 195-204; Oleg Caetani, pp. 205-212.

Note

  1. ^ a b c d e f https://www.radioromaniacultural.ro/profesorul-si-criticul-literar-valeriu-rapeanu-s-a-stins-din-viata-la-varsta-de-90-de-ani/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ „Valeriu Râpeanu - 85”, Curierul Național, , arhivat din original la , accesat în  
  5. ^ „De ziua ta! Valeriu Râpeanu, critic literar”, Jurnalul Național, , accesat în  
  6. ^ a b c A murit Valeriu Râpeanu. Profesorul și criticul literar s-a stins din viață la 90 de ani, 12 iunie 2022, Antena3.ro, accesat în 12 iunie 2022
  7. ^ a b c d „O personalitate pe zi: Criticul și istoricul literar Valeriu Râpeanu”, Agerpres.ro, , arhivat din original la , accesat în  
  8. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1132 din 25 decembrie 1967 privind conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 2, Partea I, sâmbătă 6 ianuarie 1968, p. 21.

Legături externe