Aristizza Romanescu

În acest articol vom explora importanța lui Aristizza Romanescu în societatea contemporană. De la impactul său asupra vieții de zi cu zi a oamenilor până la relevanța sa în domeniile profesionale, Aristizza Romanescu a generat o dezbatere constantă în diferite sfere. De-a lungul anilor, Aristizza Romanescu a fost subiect de studiu și analiză, ceea ce ne-a permis să înțelegem influența sa în diferite contexte. De asemenea, prin cercetări recente s-au putut descoperi noi perspective asupra Aristizza Romanescu, ceea ce ne determină să reflectăm asupra rolului său astăzi și asupra proiecției sale viitoare.

Aristizza Romanescu
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Craiova, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedată (63 de ani) Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăCimitirul „Eternitatea” din Iași Modificați la Wikidata
Căsătorită cuGrigore Manolescu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță
drama teacher] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Aristizza Romanescu (n. , Craiova, Țara Românească – d. , Iași, România) a fost o actriță română de scenă, profesoară de declamație la Conservatorul de Artă Dramatică din București. [1]A fost căsătorită cu actorul Grigore Manolescu.

Aristizza Romanescu (foto)

Date biografice

Familie

Fiică a actorilor Constantin Demetriad și Paulina Stavrescu, Aristizza Romanescu a debutat la vârsta de 18 ani, în 1872, la teatrul din Craiova, în trupa cunoscutului cupletist I. D. Ionescu.[2] Aristizza Romanescu era verișoara primară cu celebra mezzo-soprană de faimă mondială, Elena Teodorini, și nepoata actorilor Ion Vladicescu și Raluca Stavrescu.

Studii, carieră artistică

Placă memorială, Rue Croix des Petit Champs, 4, Paris, 75001, sculptor Elena Surdu Stănescu.

A studiat ca bursieră la Paris,1880-1881, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. La Paris studiază cu profesorii Delaunay și Got, perfecționându-și mijloacele de expresie. Revenită în România, Aristizza Romanescu a jucat pe scena Teatrului Național din București și a celui din Iași, în piesele Fântâna Blanduziei și Ovidiu de Vasile Alecsandri, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Năpasta de I. L. Caragiale, Romeo și Julieta, Othello și Macbeth de W. Shakespeare, Tartuffe de Molière, Ruy Blas și Hernani de Victor Hugo. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastică desăvârșită a mișcării, armonizată cu o voce cristalină și o dicție impecabilă. Mimica ei sugestivă exterioriza puternic emoțiile pe care sensibilitatea ei le trăia.

A jucat pe scena Teatrului Național din Iași și a fost remarcată de primul director al Teatrului Național din Capitală, scriitorul Ion Ghica, care i-a încredințat rolul principal din tragedia Roma învinsă, de A. Parodi, tradusă în versuri de I.L. Caragiale. Din 1877, a fost angajată la București de Societatea dramatică.

În anul 1891, alături de soțul ei, Grigore Manolescu, întreprinde primul turneu românesc la Viena cu piesele Mândrie și amor de Georges Ohnet, Nerone de P. Coșea și Hamlet și Romeo și Julieta de Shakespeare.[3]

A fost profesoara unor mari actrițe: Marioara Voiculescu, Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru.

Film

A apărut în primul film românesc, Independența României, realizat între 1911 și 1912, interpretând rolul unei surori de caritate.

Note

  1. ^ Țarălungă, Ecaterina (). Enciclopedia identității românești. Litera. p. 679. 
  2. ^ Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 382-383. 
  3. ^ Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului : P - Z, Vol. 3. București: Geneze. . p. 210. 

Bibliografie

  • Mancaș, Mircea. Aristizza Romanescu. București: ESPLA, 1957.
  • Brădățeanu, Virgil. Profiluri. București: Meridiane, 1973.
  • Marcu, George; Ilinca, Rodica. Enciclopedia Personalităților feminine din România. București: Meronia, 2012.

Legături externe

  • ***, Dicționar Enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 2006, vol VI, pag. 168

Articole biografice