Calinic al II-lea al Constantinopolului

Calinic al II-lea al Constantinopolului
Date personale
Născut	1630 Agrafa⁠(d), Grecia Centrală, Grecia
Decedat	8 august 1702 (72 de ani) Constantinopol, Imperiul Otoman
Ocupație	Patriarh
Funcția episcopală
Modifică date / text

Calinic al II-lea (născut Poulos, numit „Akarnan”; în greacă Καλλίνικος Β, transliterat: Kallinikos 2; n. 1630, Agrafa^⁠(d), Grecia Centrală, Grecia – d. 8 august 1702, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost un cleric ortodox grec, care a îndeplinit în trei rânduri funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului în anii 1688, 1689-1693 și 1694-1702.^[1]

Era originar din localitatea Kastania (situată în regiunea muntoasă Agrafa) și a fost elevul profesorului Evghenios Giannoulis (1595–1682) din Aitolos.^[2] A fost mitropolit de Prusa din anii 1671/1672^[3] până în 1688 și a fost ales patriarh al Constantinopolului la 3 martie 1688, cu sprijinul larg al ierarhilor și susținătorilor laici, dominați de marele negustor castriot Manolakis Kastorianos.^[4] Cu toate acestea, a rămas pe tronul patriarhal câteva luni, întrucât bătrânul mitropolit Neofit de Adrianopole, pe care-l destituise din funcție, a reușit să-l detroneze la 27 noiembrie 1688 și să devină patriarh sub numele de Neofit al IV-lea.^[4]

A fost reales patriarh în martie sau aprilie a anului următor (1689), în locul lui Neofit, și a rămas în funcție până în anul 1693, când a fost detronat prin acțiunile lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, care l-a impus pe tronul patriarhal pe protejatul său, fostul patriarh Dionisie al IV-lea.^[4] Curând, după îndepărtarea lui Dionisie, a fost reales pentru a treia oară și a păstorit ca patriarh din 1694 până la moartea sa la 8 august 1702^[5] sau, după altă sursă, până la sfârșitul domniei marelui vizir Amcazade Köprülü Hüseyin Pașa (4 septembrie 1702),^[4] când i-a succedat Gavriil al III-lea.

A fost un patriarh activ: a reorganizat Școala Patriarhală în 1691,^[6] a manifestat un interes mai mare pentru educație și s-a opus activ pătrunderii ideilor romano-catolice în Orient,^[7] destituindu-l pe patriarhul procatolic al Antiohiei, Chiril al V-lea.^[8] La cererea clericilor și credincioșilor din Eparhia Ioannina, a elaborat în 1701 o scrisoare sinodală de validare a hotărârilor locale cu privire la zestrea viitorilor miri.^[9] A lăsat, de asemenea, o operă literară importantă. A scris Tâlcuire pentru preoți și diaconi, Discursuri ecleziastice, Istoria patriarhală, Epistole etc.^[3]

A murit la 8 august 1702 și a fost înmormântat în Mănăstirea Kamariotissa de pe insula Halki (Heybeliada).^[10]

• Οικουμενικό Πατριαρχείο Arhivat în 20 octombrie 2016, la Wayback Machine.
• Εγκυκλοπαίδεια Μείζονος Ελληνισμού
• Venance Grumel, Traité d'études byzantines, t. 1: La chronologie, Presses universitaires de France, Paris, 1958, p. 439.
• Σάθας, Κωνσταντίνος (1990). Βιογραφίαι των εν τοις γράμμασι διαλαμψάντων Ελλήνων από της καταλύσεως της Βυζαντινής Αυτοκρατορίας μέχρι της Ελληνικής Εθνεγερσίας 1453-1821. εκδ. Κουλτούρα. 
• Κλήμος, Γεώργιος (2010). Ιστορικά Στοιχεία Καστανιάς και Μούχας Αγράφων. Καρδίτσα. p. 57-66. Accesat în 12 aprilie 2021. 
• Καραθανάσης, Αθανάσιος Ε. (2004). „Ο Δημήτριος Καντεμίρ, Η Πατριαρχική Ακαδημία, το Φανάρι”. Δελτίο Εταιρείας Μελέτης της καθ' ημάς Ανατολής. τόμος Α΄. Αθήνα. 
• Γαλανοπούλου, Δήμητρα (2011). Ο Οικουμενικός Πατριάρχης Νεόφυτος Ζ΄ και το έργο του, Διδακτορική διατριβή. Εθνικό και Καποδιστριακό Πανεπιστήμιο Αθηνών (ΕΚΠΑ). 
• Μπακούρος, Βασίλειος (1998). Ο Οικουμενικός Πατριάρχης Σαμουήλ Α΄ Χαντζερής ο βυζάντιος: ο βίος και το έργο του (1700-1775). Αθήνα: Εθνικό και Καποδιστριακό Πανεπιστήμιο Αθηνών (ΕΚΠΑ), Εθνικό Αρχείο Διδακτορικών Διατριβών.