Ioan al XII-lea al Constantinopolului

În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Ioan al XII-lea al Constantinopolului, deoarece acest subiect este de mare relevanță astăzi și are un impact semnificativ în diverse domenii. Ioan al XII-lea al Constantinopolului este un subiect care a captat atenția cadrelor universitare, a oamenilor de știință, a liderilor politici și a publicului larg, datorită importanței sale în societatea modernă. Pe parcursul articolului, vom analiza diferitele perspective și abordări care au fost luate cu privire la Ioan al XII-lea al Constantinopolului, precum și influența acestuia în domenii atât de diverse precum tehnologie, economie, politică și cultură. În plus, vom examina câteva dintre provocările și oportunitățile pe care Ioan al XII-lea al Constantinopolului le prezintă în lumea contemporană, cu scopul de a oferi o viziune panoramică și îmbogățitoare asupra acestui subiect.

Ioan al XII-lea al Constantinopolului
Date personale
Născutsecolul al XIII-lea Modificați la Wikidata
Sozopol, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox​ Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot ortodox​ Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ioan al XII-lea (în greacă Ιωάννης ΙΒ΄, transliterat: Ioannes 12; n. prima jumătate a secolului al XIII-lea, Sozopolis – d. după 1308) a fost un cleric ortodox bizantin, care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului de la 1 ianuarie 1294 până la 21 iunie 1303.[1]

Biografie

Alegerea ca patriarh

S-a născut în prima parte a secolului al XIII-lea în orașul Sozopolis de pe țărmul vestic al Mării Negre (acum Sozopol, Bulgaria) și a purtat inițial numele de Kosmas, sub care a fost cunoscut în perioada cât a dus o viață laică.[2] După moartea soției sale, s-a călugărit,[3] a dus o viață ascetică și a devenit egumenul Mănăstirii Pammakaristos și duhovnic al împăratului.[4] A fost ales în funcția de patriarh al Constantinopolului la 1 ianuarie 1294[1] în locul lui Atanasie I (1289–1293 și 1303–1310), care devenise tot mai nepopular, ca urmare a opoziției sale față de reconcilierea bisericească pe care împăratul Andronic al II-lea încerca să o realizeze cu Roma pentru a evita conflictele cu Carol de Anjou și a încercărilor sale de reformare a disciplinei bisericești și a finanțelor monahale, ce au privat mănăstirile de o mare parte din veniturile lor.[5]

Activitatea patriarhală

Ioan al XII-lea s-a dovedit a fi un patriarh prudent și responsabil, cu o conștiință socială dezvoltată. A reacționat de multe ori la inițiativele arbitrare ale împăratului Andronic al II-lea (1282–1328).[3] El l-a încoronat la 21 mai 1294 pe Mihail al IX-lea ca împărat asociat la domnie al tatălui său, Andronic al II-lea.[2] A refuzat să ratifice măsura propusă de Andronic al II-lea de a afurisi pe oricine ar conspira împotriva tronului, opunându-se astfel încercării împăratului de a folosi autoritatea spirituală a Bisericii pentru înăbușirea revoltelor și protejarea dinastiei conducătoare a Paleologilor.[2] Patriarhul s-a amestecat adesea în treburile guvernamentale, s-a împotrivit alianței cu Serbia și și-a manifestat opoziția atât față de împărat, cât și față de demnitarii imperiali. În timpul păstoririi sale, Ioan a luptat împotriva simoniei și a interzis practica cumpărării votanților pentru obținerea funcției de episcop.[6]

Conflictul cu privire la căsătoria Simonidei

Andronic al II-lea, împăratul bizantin (1282–1328)

Un conflict major cu împăratul Andronic a avut loc în anul 1299, atunci când patriarhul s-a opus cu fermitate proiectului de căsătorie a Simonidei Paleologina, fiica în vârstă de doar 5 ani a împăratului Andronic, cu Ștefan Milutin, regele de vârstă mijlocie și promiscuu al Serbiei (1282-1321).[7] Din cauza iernii grele, împăratul Andronic a fost nevoit, după spusele cronicarului George Pachymeres, să-și amâne plecarea spre Est pentru luna februarie și a decis să nu-l anunțe pe patriarhul Ioan, cu care mai fusese în conflict, despre căsătoria pe care o plănuia. La aflarea veștii, patriarhul a fost profund jignit, deoarece credea că acea căsătorie nu poate fi încheiată fără acordul lui. Ioan a părăsit Constantinopolul pentru a se întâlni cu împăratul la Silistra, unde Andronic a ajuns abia pe 3 martie.[8] Discuția a avut loc a doua zi, duminică, după slujba religioasă, iar patriarhul a ridicat două probleme: problema numirii dușmanului său de moarte, Ioan Tarchaniot, ca strateg în Orient și problema căsătoriei Simonidei. Împăratul a refuzat, însă, orice discuție, l-a salutat pe patriarh și a părăsit orașul. Ioan a fost profund jignit de gestul împăratului și a declarat că nu se va întoarce la patriarhie înainte de sosirea împăratului. Căsătoria Simonidei cu Milutin nu era permisă de canoanele bisericești: Milutin a fost căsătorit anterior de mai multe ori (mai întâi cu o aristocrată necunoscută, apoi cu Helena Doukaina Angelina, fiica principelui Tesaliei, cu Elisabeta, fiica regelui maghiar Ștefan al V-lea, și în cele din urmă cu Ana Terter, fiica țarului bulgar Gheorghe I), iar Andronic fusese căsătorit, atunci când nu era încă împărat, cu Anna, o altă fiică a regelui maghiar Ștefan, deci cei doi monarhi era cumnați.[9][10]

Simonida Paleologina, regina Serbiei (1299–1321).

Patriarhul a trebuit curând să părăsească Silistra și să meargă la Constantinopol din cauza unei boli de ochi. Nu a mers la patriarhie, așa cum promisese, și a rămas în Mănăstirea Pammakaristos. Împăratul a ajuns în perioada Paștelui la Salonic, unde a continuat pregătirile pentru căsătoria Simonidei cu Milutin. Regele sârb l-a predat bizantinilor pe războinicul Kotanić ca ostatic și a refuzat cererea biantinilor ca regina mamă Elena de Anjou să participe la nuntă, aparent din cauza vârstei și a duratei călătoriei, dar în realitate din cauza împotrivirii ei față de schimbarea politicii externe a lui Milutin. Căsătoria Simonidei cu Milutin a fost celebrată în primăvara anului 1299.[11]

Andronic a rămas mai multă vreme la Salonic și s-a întors la Constantinopol abia în anul 1300, luându-i cu el pe Kotanić și pe Ana Terter, fosta soție a lui Milutin. În ciuda încercărilor împăratului de a rezolva conflictul, patriarhul Ioan a refuzat să se întoarcă la sediul său, până când nu va fi lămurită situația căsătoriei Simonidei. Împăratul a mers la 1 februarie 1300, împreună cu alți prelați, la mănăstirea unde locuia patriarhul. Potrivit cronicarului Pachymeres, Andronic a justificat căsătoria fiicei sale cu Milutin prin necesitatea încheierii unei păci cu Serbia, care permitea asigurarea liniștii la hotarele imperiului.[12][13] Încălcarea canoanelor bisericești a fost, de asemenea, respinsă ca motiv al nulității căsătoriei: Milutin își alungase prima soție fără a divorța de ea, iar celelalte căsătorii erau, prin urmare, nule, așa că Milutin nu s-a căsătorit canonic decât o singură dată, înaintea Simonidei. Discursul lui Andronic i-a impresionat pe prelații care-l însoțeau și, se pare, că și pe patriarh, care a promis că se va întoarce chiar a doua zi la sediul patriarhal.[14] Împăratul s-a angajat să realizeze o serie de reforme economice la cererea patriarhului, care a considerat că era necesar să-și asume sarcina de apărător al săracilor.[3]

Retragerea

Reconcilierea cu împăratul Andronic din anul 1300 a fost de scurtă durată. Împăratul a promis că va realiza reformele fiscale propuse de patriarh, dar nu s-a ținut de cuvânt. În iulie 1302 Ioan al XII-lea a amenințat din nou că va demisiona, iar Andronic, temându-se de iscarea unor revolte populare, a căutat un pretext pentru a-l rechema pe Atanasie. Împăratul a încercat să profite de presupusele capacități profetice ale acestuia din urmă pentru a-i oferi legitimitate. Atanasie a prezis că o mare catastrofă urma să se abată în curând asupra imperiului, dacă locuitorii săi nu se vor pocăi și nu vor trăi în concordanță cu poruncile Bisericii Ortodoxe. Cutremurul puternic care a lovit Constantinopolul la 15 ianuarie 1303 a fost interpretat de locuitorii capitalei ca o împlinire a proorociei și a făcut ca fostul patriarh să devină extrem de popular.[15][16] Confruntat cu această situație, Ioan al XII-lea a demisionat din funcția de patriarh la 21 iunie 1303[1] (sau, după altă sursă, la 23 august 1303).[4]

După ce a demisionat din funcție, Ioan s-a întors la Sozopolis.[4] Luat prizonier de bulgari, el a fost trimis în anul 1308 ca reprezentant al țarului bulgar în negocierile de pace cu împăratul bizantin Andronic al II-lea.[17] Este ultima dată când numele său mai apare în sursele istorice. Anul și locul morții sale nu sunt cunoscute.

Note

  1. ^ a b c Grumel (1958), p. 437.
  2. ^ a b c MacGillivray Nicol, Donald (). The last centuries of Byzantium, 1261-1453 (ed. 2nd). Cambridge University Press. p. 102. ISBN 978-0-521-43991-6. 
  3. ^ a b c Runciman (2005), p. 147.
  4. ^ a b c Μανουήλ Γεδεών, p. 404.
  5. ^ Barabanov N. D., О. W. L. „Afanasij”. Prawosławnaja enciklopedia (în rusă). pp. 18–20. Accesat în . 
  6. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, pp. 51-52.
  7. ^ Ostrogorski, Georg (). Dzieje Bizancjum. Varșovia: Państwowe Wydawnictwo Naukowe. p. 455. ISBN 978-83-01-15268-0. 
  8. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, p. 52.
  9. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, pp. 52-54.
  10. ^ Ласкарис (1926), pp. 85–88.
  11. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, pp. 54-57.
  12. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, p. 57.
  13. ^ Ласкарис (1926), pp. 88–90.
  14. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, pp. 57-58.
  15. ^ Ласкарис (1926), p. 91.
  16. ^ Византијски извори за историју народа Југославије, vol. VI, Византолошки институт, Belgrad, 1986, pp. 58-61.
  17. ^ Н. И. Барсов, И. М. Болдаков, „Иоанн, константинопольские патриархи”, în Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.), Sankt Petersburg, 1890–1907

Bibliografie


Funcții religioase
Predecesor:
Atanasie I 		Patriarh ecumenic al Constantinopolului
1 ianuarie 1294 – 21 iunie 1303 		Succesor:
Atanasie I