Chimia stării solide
În lumea de astăzi, Chimia stării solide este un subiect de mare relevanță și proeminență. Fie că este un eveniment istoric, o figură proeminentă, un fenomen social sau orice altă zonă de interes, Chimia stării solide a captat atenția și interesul a nenumărate persoane din întreaga lume. Acest articol urmărește să exploreze și să analizeze diferite aspecte legate de Chimia stării solide, oferind o viziune completă și detaliată care permite cititorilor să înțeleagă temeinic acest subiect și impactul acestuia asupra diferitelor zone ale societății. Printr-o abordare cu mai multe fațete, se vor aborda diferite perspective și se vor prezenta diverse puncte de vedere, cu scopul de a îmbogăți cunoștințele și de a încuraja reflecția asupra Chimia stării solide.
Chimia stării solide (chimia solidului sau chimia solidelor) este o ramură a chimiei care se ocupă cu studiul sintezei, structurii și al proprietăților chimice ale compușilor solizi.[1] Astfel, studiul său este legat de alte științe precum fizica stării solide, mineralogia, cristalografia, metalurgia, termodinamica, electronica etc., fiind focalizată pe sinteza de noi materiale și de caracterizarea acestora. Atunci când se are în vedere sinteza de materiale (substanțe care au anumite proprietăți fizice), chimia stării solide se suprapune cu domeniul chimiei materialelor (ca parte a științei materialelor). Trebuie notat însă faptul că suprapunerea totală a celor două domenii ale chimiei (chimia stării solide și chimia materialelor) apare doar ca o consecință a confuziei dintre termenii „materie” și „material”.
În baza prezenței sau absenței periodicității de rețea, solidele pot fi clasificate în cristaline sau amorfe. În consecință, chimia stării solide se poate referi la cristalochimie sau chimia solidelor amorfe.
Note
- ^ D. Becherescu, V. Cristea, F. Marx, I. Menessy, F. Winter, „Chimia stării solide”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
