Elena Farago

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Elena Farago
Date personale
Nume la naștere	Elena Paximade
Născută	29 martie 1878[2] Bârlad, Tutova, România[3]
Decedată	4 ianuarie 1954 (75 de ani)[4][5] Craiova, România[6]
Părinți	Francisc Paximade Anastasia Thomaide
Căsătorită cu	Francisc Farago
Copii	Cocuța, Mihnea (adoptat)
Cetățenie	România
Ocupație	scriitoare de literatură pentru copii​ traducătoare scriitoare poetă
Limbi vorbite	limba română
Pseudonim	Fatma[1]
Activitatea literară
Activă ca scriitoare	1898 - 1954
Specie literară	reportaj, poezie, poem
Operă de debut	1898 - reportaj 1899 - poemul "Gândul trudiților" în ziarul România muncitoare
Opere semnificative	Șoapte din umbră, Traduceri libere, Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun
Note
Premii	• 1908 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • 1920 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • Medalia „Bene Merenti”
Modifică date / text

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova)^[7] a fost o poetă română (de origine greacă)^[8] care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.^[9]

A fost, de asemenea, traducătoare, publicistă și muzeograf.^[10]

S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade.^[11] Pe linie paternă, descinde dintr-o veche și nobilă familie de origine greacă iar pe cea maternă, are ascendență de origine greacă, turcă și română.^[12] În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.^[13]

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost.^[14] Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce până în 1954.^[15] Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

La 13 martie 1978, Muzeul Literaturii Române a consacrat „Ronda 13” Elenei Farago, iar la 28-29 martie 1978 a avut loc la Craiova o sesiune de comunicări cu prilejul Centenarului nașterii poetei. UNESCO a sărbătorit-o în 1979.^[10]

• Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
• Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
• Premiul Internațional „Femina” (1924)
• Premiul Național pentru Literatură (1938)
• Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.

• Versuri (1906)
• Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
• Traduceri libere (1908)
• Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
• Șoaptele amurgului (1920)
• Poezii alese (1924)
• Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
• Poezii (1937)

• Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;
• Copiilor (1913)
• Din traista lui Moș Crăciun (1920)
• Bobocica (1921)
• Să nu plângem (1921)
• Să fim buni (1922, proză)
• Ziarul unui motan (1924, proză)
• Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
• A ciocnit un ou de lemn (1943)
• Într-o noapte de Crăciun (1944)
• 4 gâze nazdravane (1944)
• Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.

• Maurice Maeterlinck, Justiția, traducere de Elena Farago, București, Editura Alcalay, 1915.
• Maurice Maeterlinck, Pasărea albastră, Craiova, Ramuri, 1920.
• Anatole France, În anul 2270, București, Adevărul (s.a.)

• Flori târzii (Kései virágok, traducere în limba maghiară de Fekete Tivadar. În: Szerelmes kert, 1924.^[16]

• Rășcanu-Gramaticu, Oltea (2012), Personalități bârlădene. Dicționar, Iași: Editura Pim 

• Casa memorială "Elena Farago" Arhivat în 27 august 2006, la Wayback Machine.
• Versuri la Cercul poeților dispăruți: Elena Farago Arhivat în 28 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Personalitati: Elena Farago
• Poezii
• Elena Farago, poeta neuitată a vârstei de aur, 19 martie 2011, Adevărul
• Elena Farago - „viață de roman, subiect de dramă“, 20 iulie 2009, Diac. Ioniță Apostolache, Ziarul Lumina