În acest articol, subiectul Finala Campionatului Mondial de Fotbal 1930 va fi abordat din diferite perspective, cu scopul de a aprofunda în importanța și relevanța sa în societatea actuală. Finala Campionatului Mondial de Fotbal 1930 a fost subiect de interes și dezbatere în diverse domenii ale cunoașterii, iar influența sa se resimte în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Pe parcursul articolului, vor fi examinate diverse cercetări și mărturii care vor face lumină asupra Finala Campionatului Mondial de Fotbal 1930, oferind cititorului o înțelegere mai largă și mai detaliată a acestui subiect. În plus, vor fi analizate diferite abordări și opinii despre Finala Campionatului Mondial de Fotbal 1930, pentru a îmbogăți panorama și a prezenta o viziune globală asupra sferei și impactului acesteia.
Finala Campionatului Mondial de Fotbal 1930 | |||||||
Eveniment | Campionatul Mondial de Fotbal 1930 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
| |||||||
Data | 30 iulie 1930 | ||||||
Stadion | Estadio Centenario, Montevideo | ||||||
Arbitru | John Langenus (Belgia) | ||||||
Spectatori | 80.000 | ||||||
1934 → | |||||||
Modifică text ![]() |
Finala Campionatului Mondial de Fotbal 1930 s-a jucat între finalistele de la Olimpiada din 1928, Uruguay și Argentina.
Finala s-a jucat pe Estadio Centenario pe 30 iulie. Porțile stadionului s-au deschis la opt fix, cu șase ore înainte de lovitura de început, la amiază stadionul fiind plin,[1] oficial având capacitatea de 93.000 de locuri.[2] O neînțelegere în privința mingii cu care se va juca a făcut FIFA să intervină și să stabilească ca prima repriză să se joace cu o minge adusă de Argentina și cea de-a doua cu o minge adusă de Uruguay.[3] Meciul s-a terminat 4-2 pentru Uruguay (2-1 la pauză pentru Argentina), astfel campioana olimpică devenind și campioană mondială, trofeul Campionatului Mondial fiindu-le înmânat de Jules Rimet, trofeul mai târziu fiind numit după el. Ziua următoare a fost declarată sărbătoare națională în Uruguay;[2] în capitala Argentinei, Buenos Aires o mulțime a aruncat cu pietre în consulatul Uruguayului.[4]
Un singur jucător din acea finală , Francisco Varallo (care a jucat ca atacant pentru Argentina), este încă în viață la 5 februarie 2010.[5]
|
![]() |
|
|