Biserica de lemn din Valea Poienii
În lumea de astăzi, Biserica de lemn din Valea Poienii a devenit un subiect de relevanță constantă în diferite zone ale societății. Importanța lui Biserica de lemn din Valea Poienii se reflectă în impactul său asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, precum și în influența sa asupra luării deciziilor la nivel politic, economic și social. De la originea sa istorică până la evoluția sa de astăzi, Biserica de lemn din Valea Poienii a fost obiect de studiu, dezbatere și reflecție în întreaga lume. În acest articol vor fi abordate diferite aspecte legate de Biserica de lemn din Valea Poienii, cu scopul de a analiza semnificația acestuia, implicațiile și relevanța sa astăzi.
Biserica de lemn din Valea Poienii, comuna Vorța, județul Hunedoara a fost ridicată în anul 1920.[1] Are hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Biserica nu se află pe noua listă a monumentelor istorice.
Istoric și trăsături
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Valea Poienii (fost Fizeș-Băgara), care a înlocuit, în 1930, în timpul păstoririi preotului Ioan Laslău, un lăcaș de cult mai vechi, ridicat anterior anului 1797, dată înscrisă, în grafie chirilică, pe clopotul mic; se păstrează în clopotnița ctitoriei, construită separat. De la acel edificiu a preluat nu doar unele dintre bârnele de stejar, ci și remarcabila reprezentare iconografică a „Teofaniei de la stejarul Mamvri” (se păstrează în colecția de artă religioasă veche a Protopopiatului Ortodox Orăștie), executată de zugravul zărăndean Gheorghe Tobias, format în ambianța artistica postbrâncovenească a școlii de pictură de la Hurezi (județul Vâlcea). Este un edificiu de plan triconc,cu absidele pentagonale, supraînălțat printr-o turlă centrală octogonală și prin două turnuri patrulatere, ridicate de o parte si de cealaltă a intrării apusene (alta, amplasată pe latura sudică, asigură accesul în altar), precedată de un pridvor deschis de lemn. Retencuit în anul 2006, lăcașul, acoperit integral cu tablă, este împodobit la interior cu un bogat decor iconografic. Două dintre înaintașele ctitoriei actuale apar înscrise în tabelele recensămintelor ecleziastice din anii 1761-1762, 1805 și 1829-1831; pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) nu figurează niciun lăcaș de cult.
Bibliografie
- Cristache-Panait, Ioana: Arhitectura de lemn din județul Hunedoara, București 2000.
- Greceanu, Eugenia (). „Tehnică și măiestrie în arhitectura de lemn a județului Hunedoara”. Monumente Istorice și de Artă. 1983 (I): 59–65.
- Dobrei, Florin: Bisericile ortodoxe hunedorene, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2010.
Vezi și
Note
Legături externe
