Campionatul republican de handbal feminin categoria A 1958-1959
Aspect
mută în bara laterală
ascunde
Pentru competiția în 11 jucătoare, vedeți
Campionatul republican de handbal feminin în 11 categoria A 1958-1959.
Campionatul republican de handbal feminin categoria A 1958-1959 a fost a prima ediție a eșalonului valoric superior al campionatului național de handbal feminin în 7 jucătoare din România, denumit la acea vreme „handbal redus”. Competiția a fost organizată de Federația Română de Handbal (FRH) și a fost câștigată de echipa Cetatea Bucur București, antrenată de Constantin „Pilică” Popescu.
Sezonul 1958-1959 al campionatului republican de handbal feminin s-a desfășurat în competiții de tip turneu.
Echipe participante
În etapa finală s-au calificat opt echipe, dar au participat doar șapte.
- Tractorul Brașov (denumită la acea vreme Tractorul Orașul Stalin)
- Cetatea Bucur București
- Olimpia București
- Gloria Sighișoara
- ILEFOR Târgu Mureș
- Constructorul Timișoara
- Clubul Sportiv Școlar Timișoara
Sistem
Competiția s-a desfășurat în mai multe runde:
Fazele preliminare
- o etapă preliminară, cu jocuri raionale desfășurate în luna septembrie 1958;
- o altă etapă preliminară, cu campionate regionale și orășenești, desfășurată în decembrie-ianuarie 1958;
Fazele finale
- etapa I, inter-regională, constând în două turnee organizate la Brașov și Timișoara; cele două câștigătoare s-au calificat în etapa finală;
- etapa a II-a, finală, cu opt echipe: șase echipe fruntașe în campionatele regionale și orășenești, plus două echipe calificate din etapa I;
Conform regulamentului, în etapa finală urmau să participe opt echipe: echipele clasate pe primele două locuri în campionatul orașului București, echipele clasate pe primele două locuri în campionatul Regiunii Stalin, câștigătoarea campionatului Regiunii Timișoara, câștigătoarea campionatului Regiunii Autonome Maghiare, plus câștigătoarele turneelor inter-regionale organizate la Brașov și Timișoara.
Etapa raională
Partidele s-au desfășurat în luna septembrie 1958, iar câștigătoarele s-au calificat în etapa regională și orășenească.
Etapa regională și orășenească
Campionatul orașului București
Rezultate în tur
Rezultate în retur
Campionatul Regiunii Stalin
Echipa
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
GM
|
GP
|
G
|
Pct
|
Gloria Sighișoara
|
5
|
5
|
0
|
0
|
44
|
23
|
+21
|
10
|
Tractorul Brașov
|
5
|
4
|
0
|
1
|
67
|
38
|
+29
|
8
|
Flamura roșie Sibiu
|
5
|
3
|
0
|
2
|
70
|
36
|
+34
|
6
|
Măgura Codlei
|
5
|
2
|
0
|
3
|
29
|
39
|
−10
|
4
|
Luceafărul Brașov
|
5
|
1
|
0
|
4
|
26
|
57
|
−31
|
2
|
Record Mediaș
|
5
|
0
|
0
|
5
|
21
|
64
|
−43
|
0
|
14 decembrie 1958
|
Flamura roșie Sibiu
|
17 – 2
|
Record Mediaș
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(7–1)
|
|
|
|
|
14 decembrie 1958
|
Luceafărul Brașov
|
3 – 8
|
Măgura Codlei
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(0–2)
|
|
|
|
|
14 decembrie 1958
|
Tractorul Brașov
|
9 – 11
|
Gloria Sighișoara
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(8–5)
|
|
|
|
|
21 decembrie 1958
|
Tractorul Brașov
|
19 – 7
|
Luceafărul Brașov
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
Reip 10
|
(7–4)
|
|
|
|
|
21 decembrie 1958
|
Măgura Codlei
|
10 – 5
|
Record Mediaș
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(6–2)
|
|
|
|
|
21 decembrie 1958
|
Flamura roșie Sibiu
|
7 – 8
|
Gloria Sighișoara
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(3–3)
|
|
|
|
|
4 ianuarie 1959
|
Luceafărul Brașov
|
5 – 20
|
Flamura roșie Sibiu
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(3–9)
|
|
|
|
|
4 ianuarie 1959
|
Gloria Sighișoara
|
17 – 3
|
Record Mediaș
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(10–1)
|
|
|
|
|
4 ianuarie 1959
|
Tractorul Brașov
|
11 – 5
|
Măgura Codlei
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(7–2)
|
|
|
|
|
11 ianuarie 1959
|
Gloria Sighișoara
|
5 – 2
|
Luceafărul Brașov
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(2–1)
|
|
|
|
|
11 ianuarie 1959
|
Tractorul Brașov
|
11 – 6
|
Record Mediaș
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(6–5)
|
|
|
|
|
11 ianuarie 1959
|
Flamura roșie Sibiu
|
17 – 4
|
Măgura Codlei
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(10–2)
|
|
|
|
|
18 ianuarie 1959
|
Luceafărul Brașov
|
9 – 5
|
Record Mediaș
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(4–2)
|
|
|
|
|
18 ianuarie 1959
|
Gloria Sighișoara
|
3 – 2
|
Măgura Codlei
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(3–0)
|
|
|
|
|
18 ianuarie 1959
|
Tractorul Brașov
|
17 – 9
|
Flamura roșie Sibiu
|
Sala „Tractorul”, Brașov
|
|
(8–6)
|
|
|
|
|
Campionatul Regiunii Timișoara
Deși a câștigat campionatul Regiunii Timișoara, echipa Știința Timișoara nu a mai participat la turneul final, astfel că echipele clasate pe următoarele două locuri, Constructorul și Clubul Sportiv Școlar, au avansat în fazele următoare, prima direct la turneul final, iar cea de-a doua la turneul de la Timișoara.
Echipa
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
GM
|
GP
|
G
|
Pct
|
Știința Timișoara1)
|
4
|
3
|
1
|
0
|
23
|
7
|
+16
|
7
|
Constructorul Timișoara1)
|
4
|
3
|
0
|
1
|
36
|
7
|
+29
|
6
|
CS Școlar Timișoara1)
|
4
|
2
|
1
|
1
|
19
|
15
|
+4
|
5
|
Industria Lînii SA Timișoara
|
4
|
1
|
0
|
3
|
9
|
30
|
−21
|
2
|
Uzinele Textile Timișoara
|
4
|
0
|
0
|
4
|
0
|
28
|
−28
|
0
|
11 ianuarie 1959
|
CS Școlar Timișoara
|
5 – 2
|
I.L.S.A. Timișoara
|
Sala Sporturilor, Timișoara Asistență: 1.000
|
|
(2–1)
|
|
|
|
|
17 ianuarie 1959 18:00
|
U.T.T.
|
0 – 6
|
CS Școlar Timișoara
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
(0–3)
|
|
|
|
|
18 ianuarie 1959 15:30
|
U.T.T.
|
0 – 10
|
Constructorul Timișoara
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
(0–3)
|
|
|
|
|
24 ianuarie 1959 17:00
|
I.L.S.A. Timișoara
|
6 – 02)
|
U.T.T.
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
|
|
|
|
|
24 ianuarie 1959 18:00
|
CS Școlar Timișoara
|
3 – 8
|
Constructorul Timișoara
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
(2–4)
|
|
|
|
|
25 ianuarie 1959 14:15
|
Constructorul Timișoara
|
16 – 1
|
I.L.S.A. Timișoara
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
(6–0)
|
|
|
|
|
Etapa I inter-regiuni
În etapa I inter-regiuni au participat echipe calificate din etapa anterioară, regională și orășenească. Majoritatea echipelor au provenit din regiuni necalificate direct în etapa finală. Partidele s-au desfășurat în două turnee organizate în două orașe, Timișoara și Brașov.
Turneul de la Timișoara
La turneul de la Timișoara au luat parte echipele campioane ale regiunilor Hunedoara (1 Mai Petrești) și Craiova (Dinamo Craiova), precum și Clubul Sportiv Școlar Timișoara, echipă clasată pe locul al treilea în campionatul regiunii Timișoara, dar avansată pe locul al doilea după ce Știința Timișoara nu a mai participat.
Echipa
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
GM
|
GP
|
G
|
Pct
|
CS Școlar Timișoara
|
3
|
3
|
0
|
0
|
32
|
10
|
+22
|
6
|
Dinamo Craiova
|
2
|
0
|
0
|
2
|
7
|
17
|
−10
|
0
|
1 Mai Petrești
|
1
|
0
|
0
|
1
|
3
|
15
|
−12
|
0
|
1 februarie 1959
|
CS Școlar Timișoara
|
15 – 33)
|
1 Mai Petrești
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
Schmidt 7
|
(5–1)
|
|
|
|
|
2 februarie 1959
|
CS Școlar Timișoara
|
7 – 3
|
Dinamo Craiova
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
(2–1)
|
|
|
|
|
3 februarie 1959
|
Dinamo Craiova
|
4 – 104)
|
CS Școlar Timișoara
|
Sala Sporturilor, Timișoara
|
|
(1–5)
|
|
|
|
|
Turneul de la Brașov
Cupa „30 Decembrie”
Pe 20 și 21 decembrie 1958, în sala „Recolta” de pe Șoseaua Iancului din București, s-a desfășurat competiția „Cupa 30 Decembrie”, la care au luat parte șase echipe. Câștigătoarea trofeului s-a calificat în etapa zonală a campionatului republican de handbal în 7. Echipele participante au fost Fulgerul Călărași, Spicul Căzănești, Dunărea Turnu Măgurele, Fulgerul Oltenița, Școala Medie 2 Giurgiu și Știința Roșiori de Vede. Finala s-a desfășurat între echipele Fulgerul Călărași și Dunărea Turnu Măgurele, fiind câștigată de Fulgerul Călărași, care s-a calificat astfel la turneul de la Brașov.
21 decembrie 1958
|
Fulgerul Călărași
|
6 – 3
|
Dunărea Turnu Măgurele
|
Sala „Recolta”, București
|
|
(2–3)
|
|
|
|
|
La turneul regional de la Brașov (denumit la acea vreme Orașul Stalin) ar fi trebuit să ia parte echipele campioane ale regiunilor Bacău, București, Constanța, Galați, Iași, Ploiești, Suceava, precum și echipele clasate pe locul al III-lea în campionatul orașului București și cel al Regiunii Stalin, în total nouă echipe. Totuși, la startul turneului nu s-au prezentat decât trei echipe, Flamura roșie Sibiu (locul al III-lea în campionatul Regiunii Stalin), Fulgerul Călărași (calificată din cupa „30 Decembrie”) și Ancora SNG (campioana Regiunii Galați), iar în urma jocurilor disputate, Flamura roșie Sibiu s-a calificat în etapa a II-a, finală, de la București.
Echipa
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
GM
|
GP
|
G
|
Pct
|
Flamura roșie Sibiu
|
2
|
2
|
0
|
0
|
47
|
2
|
+45
|
4
|
Ancora SNG
|
2
|
1
|
0
|
1
|
8
|
25
|
−17
|
2
|
Fulgerul Călărași
|
2
|
0
|
0
|
2
|
5
|
33
|
−28
|
0
|
3 februarie 1959
|
Flamura roșie Sibiu
|
21 – 1
|
Ancora SNG
|
Brașov
|
|
(–)
|
|
|
|
|
4 februarie 1959
|
Flamura roșie Sibiu
|
26 – 1
|
Fulgerul Călărași
|
Brașov
|
|
(–)
|
|
|
|
|
5 februarie 1959
|
Ancora SNG
|
7 – 4
|
Fulgerul Călărași
|
Brașov
|
|
(–)
|
|
|
|
|
Etapa a II-a, finală
Echipele calificate
În total, opt echipe au avansat în etapa finală a campionatul republican de handbal în 7 jucătoare, din care șase echipe calificate direct din etapa regională și orășenească, iar alte două calificate din etapa inter-regiuni. Cele două serii au fost trase la sorți pe 9 februarie 1959, la sediul Federației Române de Handbal.
Echipe calificate direct în Etapa a II-a 0
Echipă
|
Modalitate de calificare
|
Olimpia București
|
Locul 1 în campionatul orașului București
|
Cetatea Bucur București
|
Locul 2 în campionatul orașului București
|
Tractorul Brașov
|
Locul 1 în campionatul Regiunii Stalin
|
Gloria Sighișoara
|
Locul 2 în campionatul Regiunii Stalin
|
Constructorul Timișoara
|
Locul 1 în campionatul Regiunii Timișoara1)
|
ILEFOR Târgu Mureș
|
Locul 1 în campionatul Regiunii Autonome Maghiare
|
|
|
Cele opt echipe au fost împărțite în două serii de câte două echipe, în care sistemul de joc a fost de tip turneu, dar numai cu tur.
Seria I
Echipa
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
GM
|
GP
|
G
|
Pct
|
Cetatea Bucur București
|
3
|
3
|
0
|
0
|
21
|
10
|
+11
|
6
|
Constructorul Timișoara
|
3
|
2
|
0
|
1
|
16
|
18
|
−2
|
4
|
Gloria Sighișoara
|
3
|
0
|
1
|
2
|
12
|
15
|
−3
|
1
|
ILEFOR Târgu Mureș
|
3
|
0
|
1
|
2
|
10
|
16
|
−6
|
1
|
12 februarie 1959 16:00
|
Gloria Sighișoara
|
4 – 5
|
Constructorul Timișoara
|
Sala Floreasca, București
|
Fabritius 2
|
(2–3)
|
Pîrloagă 2
|
|
|
|
Seria a II-a
Deși calificată în etapa finală, Flamura roșie Sibiu a notificat Federația Română de Handbal că nu poate participa la întrecere din lipsă de fonduri. Notificarea a fost trimisă forului sportiv după începerea turneului. Deoarece Flamura roșie Sibiu nu s-a prezentat la nici unul din meciuri, ele au fost anulate, iar echipa a fost eliminată din competiție.
Echipa
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
GM
|
GP
|
G
|
Pct
|
Olimpia București
|
2
|
2
|
0
|
0
|
24
|
8
|
+16
|
4
|
Tractorul Brașov
|
2
|
1
|
0
|
1
|
27
|
7
|
+20
|
2
|
CS Școlar Timișoara
|
2
|
0
|
0
|
2
|
6
|
42
|
−36
|
0
|
Flamura roșie Sibiu5)
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
Meciul pentru locurile 7–8
Partida nu s-a mai desfășurat, Flamura roșie Sibiu fiind eliminată din competiție, astfel că ILEFOR Târgu Mureș s-a clasat pe locul 7.
Meciul pentru locurile 5–6
Meciul pentru locurile 3–4
Finala
Partida s-a terminat la egalitate după expirarea timpului regulamentar de joc, scor 4–4, deși ar fi putut fi decisă în ultimele secunde, după un șut dificil de apreciat al Victoriței Dumitrescu. Arbitrul întâlnirii nu a acordat gol, astfel că s-a trecut la prelungiri, iar Cetatea Bucur a câștigat meciul în urma unui gol înscris de Maria Ghiță.
Clasament și statistici
Clasamentul final
Loc
|
Echipă
|
1 ![1](//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/47/Gold_medal_icon.svg/16px-Gold_medal_icon.svg.png) |
Cetatea Bucur București
|
2 ![2](//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/2e/Silver_medal_icon.svg/16px-Silver_medal_icon.svg.png) |
Olimpia București
|
3 ![3](//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/89/Bronze_medal_icon.svg/16px-Bronze_medal_icon.svg.png) |
Tractorul Brașov
|
4 |
Constructorul Timișoara
|
5 |
Gloria Sighișoara
|
6 |
CS Școlar Timișoara
|
7 |
ILEFOR Târgu Mureș
|
Marcatoarele din finală
Note
1) Deși a câștigat campionatul Regiunii Timișoara, echipa Știința Timișoara nu a participat la turneul final, astfel că echipele clasate pe următoarele două locuri, Constructorul și Clubul Sportiv Școlar, au avansat în fazele următoare.
2) Echipa Uzinelor Textile Timișoara a fost penalizată cu 0–6 pentru neprezentare.
3) Conform numărului 3040 din 3 februarie 1959 al ziarului Neuer Weg, scorul ar fi fost 13–5 (5–1) pentru Clubul Sportiv Școlar Timișoara
, însă o cronică mai amănunțită, publicată în numărul 28 din 3 februarie al ziarului timișoarean Szabad Szó, menționează că scorul a fost 15–3 (5–1) și enumeră marcatoarele și golurile înscrise de echipa timișoreană, în total 15.
4) Meci de departajare disputat între echipele clasate pe primele două locuri după primele două partide.
5) Flamura roșie Sibiu nu s-a prezentat la nici una din cele trei partide ale Seriei a II-a, așa că a fost eliminată din competiție.
6) Programată pe 10 februarie 1959, de la ora 16:30, partida nu s-a mai desfășurat, deoarece echipa Flamura roșie Sibiu nu s-a prezentat.
7) Programată pe 12 februarie 1959, de la ora 14:00, partida nu s-a mai desfășurat, deoarece echipa Flamura roșie Sibiu nu s-a prezentat.
8) Programată pe 13 februarie 1959, de la ora 16:30, partida nu s-a mai desfășurat, deoarece echipa Flamura roșie Sibiu nu s-a prezentat.
Referințe
- ^ „După prima etapă a campionatului de handbal”. Steagul Roșu. Arcanum.com (nr. 1448 (anul IV)): pag. 5. 3 decembrie 1958. Accesat în 1 februarie 2022. Am asistat luni seara în sala Floreasca la inaugurarea campionatului de handbal redus, în 7. Ca orice inaugurare a unei competiții nu toate au mers bine.
- ^ „Meciuri disputate în campionatul republican de handbal redus”. Steagul Roșu. Arcanum.com (nr. 1472 (anul IV)): pag. 4. 31 decembrie 1958. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ „Campionatul de handbal redus”. Steagul Roșu. Arcanum.com (nr. 1475 (anul V)): pag. 2. 6 ianuarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ Constantin Popescu (coord.). „Reconstrucție - Consolidare - Glorie 1946-1962” (PDF). Federația Română de Handbal. frh.ro. p. 26. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b „CALENDARUL INTERN CENTRAL AL U.C.F.S. PE ANUL 1959 | HANDBAL ÎN 7”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3310 (anul XIII)): pag. 4–5. 22 noiembrie 1958. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b c Dan Gîrleșteanu (23 decembrie 1958). „Campionatul republican de handbal redus | Cine va participa la jocurile finale?”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3328 (anul XIII)): pag. 4–5. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b c d Dan Gîrleșteanu (17 februarie 1959). „Turneul final feminin — un succes al handbalului în 7”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3359 (anul XIV)): pag. 4. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b „Începe etapa inter-regională a campionatului republican de handbal în 7”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3349 (anul XIV)): pag. 4. 31 ianuarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b „Cupa 30 Decembrie 1958 | Handbal în sală”. Steagul Roșu. Arcanum.com (nr. 1461 (anul IV)): pag. 3. 18 decembrie 1958. Accesat în 1 februarie 2022. Echipele clasate pe primul loc la masculin și la feminin se califică pentru etapa finală a campionatului republican de handbal în 7
- ^ a b c „Handbal redus | Cupa „30 Decembrie"”. Steagul Roșu. Arcanum.com (nr. 1465 (anul IV)): pag. 3. 23 decembrie 1958. Accesat în 1 februarie 2022. Echipele clasate pe primele locuri, Recolta Domnești (băieți) și Fulgerul Călărași (fete) s-au calificat pentru faza de zonă a campionatului republican de handbal în 7
- ^ Gh. Măzăreanu; C. Birleanu (20 ianuarie 1959). „La Orașul Stalin s-a încheiat etapa regională a campionatului republican de handbal în 7”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3343 (anul XIV)): pag. 6. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b Peter Löwy (10 februarie 1959). „Hallenhandball | Qualifizierungsspiele in Stalinstadt”. Neuer Weg (în germană). Arcanum.com (nr. 3046 (anul XI)): pag. 4. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b c „Turneul final al campionatului republican de handbal în 7 pentru echipele feminine”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3355 (anul XIV)): pag. 5. 10 februarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b c d „Olimpia București și Cetatea Bucur își vor disputa titlul de campioană”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3357 (anul XIV)): pag. 8. 14 februarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ a b Dan Gîrleșteanu (16 februarie 1959). „CETATEA BUCUR a câștigat (cu... emoții și după prelungiri) titlul de campioană”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3358 (anul XIV)): pag. 1–2. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ „A NŐI BAJNOKSÁGBAN”. Szabad Szó (în maghiară). Arcanum.com (nr. 22 (anul XVI)): pag. 4. 27 ianuarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ „Temesvarer Hallenhandball”. Neuer Weg (în germană). Arcanum.com (nr. 3040 (anul XI)): pag. 2. 3 februarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ „Kézilabda”. Szabad Szó (în maghiară). Arcanum.com (nr. 28 (anul XVI)): pag. 4. 3 februarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022. A temesvári lányok góljait Schmidt (7), Luchian (3), Bittenbinder (2), Cristian (2) és Müller dobták.
- ^ „Elénk kézilabda-tevékenységek”. Szabad Szó (în maghiară). Arcanum.com (nr. 30 (anul XVI)): pag. 3. 5 februarie 1959. Accesat în 1 februarie 2022.
- ^ Dan Gîrleșteanu (12 februarie 1959). „Campionatul republican feminin de handbal în 7 | În prima zi, jocuri de factură modestă”. Sportul Popular. Arcanum.com (nr. 3356 (anul XIV)): pag. 5. Accesat în 1 februarie 2022.
Bibliografie
- Colecția ziarului Steagul Roșu, numerele 1451 - 1475 din 6 decembrie 1958–6 ianuarie 1959, disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul orașului București
- Colecția ziarului Sportul Popular, numerele 3318 - 3338 din 6 decembrie 1958–12 ianuarie 1959, disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul orașului București
- Colecția ziarului Sportul Popular, numerele 3324 (16 decembrie 1958), 3336 (8 ianuarie 1959), 3343 (20 ianuarie 1959), disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul Regiunii Stalin
- Colecția ziarului Sportul Popular, numerele 3339 (24 ianuarie 1959) și 3345 (24 ianuarie 1959), disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul Regiunii Timișoara
- de Colecția ziarului Neuer Weg, numerele 3000 (16 decembrie 1958), 3006 (23 decembrie 1958), 3016 (6 ianuarie 1959), 3022 (13 ianuarie 1959) și 3028 (20 ianuarie 1959), disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul Regiunii Stalin
- de Colecția ziarului Neuer Weg, numerele 3022 (13 ianuarie 1959), 3028 (20 ianuarie 1959) și 3034 (27 ianuarie 1959), disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul Regiunii Timișoara
- de Colecția ziarului Neuer Weg, numărul 3040 (3 februarie 1959), disponibil pentru consultare online la Arcanum.com – pentru turneul de la Timișoara
- hu Colecția ziarului Szabad Szó, numerele 9 (13 ianuarie 1959), 13 (17 ianuarie 1959), 16 (20 ianuarie 1959), 20 (24 ianuarie 1959) și 22 (27 ianuarie 1959), disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru campionatul Regiunii Timișoara
- hu Colecția ziarului Szabad Szó, numerele 28 (3 februarie 1959) și 30 (6 februarie 1959), disponibile pentru consultare online la Arcanum.com – pentru turneul de la Timișoara
Echipele Cetatea Bucur București |
---|
|