Marguerite Duras este un subiect care a captat atenția a milioane de oameni din întreaga lume. Cu impactul său asupra societății și relevanța sa în viața de zi cu zi, acest subiect a generat un interes puternic în diferite domenii, de la cultura populară până la cercetarea academică. Pe măsură ce timpul a trecut, Marguerite Duras a evoluat și a căpătat noi dimensiuni, provocând noțiuni prestabilite și generând dezbateri pasionale. În acest articol, vom explora diferitele fațete ale Marguerite Duras, de la origini până la influența sa actuală, cu scopul de a înțelege mai bine importanța și locul său în societatea noastră.
Marguerite Duras, numele la naștere Marguerite Donnadieu, (n. 4 aprilie 1914, Gia Dinh, aproape de Saigon în fosta Indochina Franceză – d. 3 martie 1996, Paris, Franța)[13] a fost o romancieră și regizoare de film franceză, care s-a născut în Vietnamul de azi, dar a trăit și a activat toată viața în Franța.
Marguerite Duras a revenit în Franța în 1927 unde, după ce a studiat matematica, științele politice și dreptul, a cunoscut o prodigioasă carieră de romancieră (fiind considerată a fi parte a așa numitului curent literar nouveau roman), scenaristă și cineastă. Ulterior, după ce a scris scenariul larg recunoscutului film al lui Alain Resnais Hiroshima, dragostea mea, a continuat alte două cariere, cea de autoare de scenarii de film și, ulterior, cea de regizor de film.[14]
În 1943 îi apare primul roman: Les impudents, dar a devenit cunoscută în anii 1950, mai ales după ce a scris scenariul filmului Hiroshima, dragostea mea (realizat în 1959, în regia lui Alain Resnais). Biografia sa a fost extrem de spectaculoasă. A fost, printre altele secretar al Ministerului Coloniilor, membră a Rezistenței Franceze, a lucrat ca jurnalist pentru revista L'Observateur.[15] În 1950, romanul Un barrage contre le Pacifique este nominalizat la Premiul Goncourt, pe care totuși îl ratează din cauză că simpatiza cu Partidul Comunist. Un alt roman, Moderato cantabile (1958), a fost ecranizat în regia lui Peter Brook, cu Jean-Paul Belmondo și Jeanne Moreau, care a primit la Cannes premiul pentru cea mai bună actriță. În 1984 primește Premiul Goncourt pentru romanul Amantul.
A publicat zeci de volume de romane și nuvele. Opera ei, în aparență statică, e populată de personaje care încearcă să scape de singurătate, găsind un sens vieții lor prin recursul la o dragoste absolută, la crimă sau la nebunie. A scris numeroase scenarii de film; scenariul filmului Hiroshima, dragostea mea, regizat de Alain Resnais, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu.
S-a stins din viață în 1996.
|title=
(ajutor)
|title=
(ajutor)
|titlelink=
(ajutor)