În lumea de astăzi, Thierry Sandre a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru o gamă largă de oameni. Fie că vorbim despre Thierry Sandre ca persoană publică, despre un eveniment istoric legat de Thierry Sandre sau despre un subiect de dezbatere actuală, importanța aprofundării în sensul și repercusiunile sale este de netăgăduit. În acest articol, ne vom adânci în lumea lui Thierry Sandre și vom explora diferitele sale fațete, pentru a înțelege importanța și impactul său asupra societății contemporane.
Thierry Sandre | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Jean-Joseph Auguste Moulié ![]() |
Născut | [2] ![]() Bayonne, Aquitaine, Franța ![]() |
Decedat | (60 de ani)[2][3][4] ![]() Bouchemaine, Pays de la Loire, Franța ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | scriitor poet ![]() |
Limbi vorbite | limba franceză[5] ![]() |
Pseudonim | Thierry Sandre, Jean Dumoulin[1], Charles Moulié ![]() |
Limbi | limba franceză ![]() |
Opere semnificative | Le Chèvrefeuille, le Purgatoire, le Chapitre XIII ![]() |
Note | |
Premii | Premiul Goncourt ![]() |
Semnătură | |
![]() | |
Modifică date / text ![]() |
Thierry Sandre (n. , Bayonne, Aquitaine, Franța – d. , Bouchemaine, Pays de la Loire, Franța) a fost un scriitor francez care a câștigat Premiul Goncourt în 1924 pentru Le Chèvrefeuille.
Thierry Sandre a fost un specialist în literatura franceză din secolul al XVI-lea, cunoscut și sub pseudonimul Jean Dumoulin.[6] El a fost, de asemenea, traducător sau a adaptat lucrări din limbile greacă, latină sau arabă. A fost secretarul lui Pierre Louÿs înainte de Primul Război Mondial. A petrecut o mare parte din război în captivitate în Germania. În 1919, a fost membru fondator al Asociației Scriitorilor de Război.[7] Din octombrie 1921, a participat activ[8] la publicarea unei antologii a scriitorilor de război morți în cinci volume.[9] În 1936, a devenit membru al Ordinului al III-lea al Sfântului Dominic, dominicanii de la Paris. A reintrat în armată în 1940 și a fost din nou luat prizonier, dar eliberat în 1941.
A devenit un adept al Ordinului Nou (anii 1940) și, din cauza celor două cărți pe care le-a publicat în 1942 și 1943 a fost inclus pe lista scriitorilor interziși după război.[10] A reușit să se reabiliteze și a publicat mai multe cărți.