Moișe Sluțchi
În lumea de astăzi, Moișe Sluțchi rămâne un subiect fundamental și intrigant, care atrage atenția academicilor, oamenilor de știință, profesioniștilor și entuziaștilor deopotrivă. Importanța lui Moișe Sluțchi se manifestă în diferite domenii, de la medicină la tehnologie, prin politică și cultură. De-a lungul istoriei, Moișe Sluțchi a fost subiect de studiu și dezbatere, demonstrându-și relevanța și impactul asupra societății. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Moișe Sluțchi, de la originea și evoluția sa până la influența sa actuală, cu scopul de a oferi o imagine cuprinzătoare asupra acestui subiect fascinant și în continuă schimbare.
| Moișe Sluțchi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Bila Țerkva, gubernia Kiev(d), Imperiul Rus |
| Decedat | (83 de ani) Chișinău, România |
| Cetățenie |  Imperiul Rus Regatul României |
| Ocupație | medic |
| Limbi vorbite | limba rusă[1] |
| Activitate | |
| Premii | orden Sveatogo Stanislava Ordinul „Sfânta Ana” Ordinul Coroana României Ordinul Sfântul Vladimir |
| Alma mater | mediținski fakultet Imperatorskogo Harkovskogo universiteta |
Modifică date / text  | |
Moișe Sluțchi (în rusă Моисей Борисович Слуцкий; n. , Bila Țerkva, gubernia Kiev(d), Imperiul Rus – d. , Chișinău, România) a fost un medic evreu, doctor în medicină, memorialist, precum și deputat în Sfatul Țării.
Biografie
S-a născut pe 1 ianuarie 1851 în Bila Țerkva, în gubernia Kiev (azi în Ucraina). Rămas de mic orfan de tată, a fost crescut de bunicul său în Berdicev. A studiat la heder. După moartea bunicului său, s-a mutat cu mama și cu sora sa în Bălți, apoi la Chișinău, unde a absolvit gimnaziul în 1869. A studiat apoi la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Harkov.
În 1875 a absolvit facultatea, iar în 1877 s-a angajat ca medic la spitalul evreiesc din Chișinău. În 1889 a devenit medic-șef, iar în 1899 a devenit directorul spitalului, funcție pe care a păstrat-o următorii 35 de ani. În 1892 a fost deschisă clădirea principală a orașului (proiectată de Țalel Ginger), iar, în toamna lui 1898, sub conducerea lui Sluțchi, au fost construite alte trei clădiri în cadrul spitalului, acesta ajungând cel mai mare din gubernia Basarabia.[2][3] În timpul pogromului din Chișinău, evreii răniți au fost aduși la spital și tratați, iar cei care au rămas fără case au primit aici adăpost.[4]
În urma Revoluției din Februarie și a proclamării Republicii Democratice Moldovenești, Sluțchi a ajuns deputat în Sfatul Țării. După Unirea Basarabiei cu România, a fost primul președinte al comunității evreiești din Chișinău. A fost decorat cu Ordinul Coroana României.
Pe lângă numeroasele publicații din domeniul medical, Șluțchi a publicat mai multe materiale jurnalistice în cadrul ziarului de limba idiș Unzer Zeit, precum și 2 cărți de memorii: „De trei sferturi de secol. Amintirile mele din copilărie, tinerețe și o jumătate de secol de activitate medicală și socială” (1927) și „În zile de jale. Pogromul de la Chișinău din 1903” (1930).[5][6]
A decedat pe 24 octombrie 1934 la Chișinău, la vârsta de 83 de ani.
Referințe
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Университет «Высшая антропологическая школа» - PDF Скачать Бесплатно, docplayer.com, arhivat din original la , accesat în
- ^ Историческая справка: самая старая больница Кишинёва (în rusă), Locals,
- ^ Николай II без ретуши (în rusă), Litres,
- ^ В скорбные дни. Кишиневский погром 1903 года (în rusă), ISBN 9785446915514, arhivat din original la , accesat în
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .
Bibliografie
- Alexandru Chiriac. Membrii Sfatului Țării. 1917–1918. Dicționar, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001.
- Gheorghe E. Cojocaru, Sfatul țării: itinerar, Civitas, Chișinău, 1998, ISBN 9975-936-20-2
- Mihai Tașcă, Sfatul Țării și actualele autorități locale, Timpul de dimineață, nr. 114 (849), 27 iunie 2008
