Spațiu euclidian

În acest articol, vom explora Spațiu euclidian dintr-o perspectivă nouă și detaliată, analizând diversele sale aspecte și caracteristici pentru a oferi o viziune completă și îmbogățitoare asupra acestui subiect. Pe parcursul următoarelor rânduri, vom aprofunda în originile sale, evoluția istorică și relevanța sa astăzi, precum și vom examina posibilele sale implicații în diferite contexte. Printr-o analiză exhaustivă, ne propunem să facem lumină asupra Spațiu euclidian și să oferim perspective noi și fascinante care ne invită să reflectăm și să aprofundăm acest subiect.

Un spațiu euclidian este omogen și izotrop, structura lui metrică fiind independentă de distribuția materiei în spațiu. Geometria euclidiană a fost larg acceptată drept cadru natural al descrierii proceselor mecanicii clasice, newtoniene.

Mecanica clasică presupune existența unui spațiu euclidian absolut și a unui timp absolut, ce este independent de structura spațiului. Deoarece spațiul euclidian este omogen și izotrop, nicio poziție sau orientare nu poate fi privilegiată, deci niciun sistem de coordonate nu poate fi privilegiat. Pentru a măsura scurgerea timpului într-un punct dat putem folosi un fenomen periodic uniform.

Practic, drept unitate de măsură a timpului este aleasă ziua solară medie (durata medie de timp scursă între două treceri consecutive ale Soarelui la meridianul unui punct de pe suprafața Pământului). Tradițional, acest meridian trece prin Greenwich, Anglia. Secunda reprezintă 1/86400 din ziua solară medie.

Definiție

Se numește spațiu euclidian un spațiu vectorial real de dimensiune finită pe care s-a definit un produs scalar, adică o aplicație notată care posedă proprietățile:

1) (produsul scalar este comutativ)
2) (produsul scalar este liniar în prima variabilă)
3) și (produsul scalar este pozitiv definit).

Vezi și