Importanța lui Stevia rebaudiana în societatea actuală este incontestabilă. Fie în sfera profesională, personală sau socială, Stevia rebaudiana ocupă un loc relevant în viața noastră. Pe măsură ce lumea evoluează și tehnologia avansează, Stevia rebaudiana devine din ce în ce mai indispensabil, având un impact semnificativ asupra modului în care interacționăm și relaționăm cu ceilalți. În acest articol, vom explora relevanța lui Stevia rebaudiana în diverse contexte și influența sa asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. De la origine până la impactul său astăzi, vom analiza modul în care Stevia rebaudiana a devenit un element cheie în societatea noastră.
Stevia rebaudiana | |
---|---|
![]() | |
Flori de Stevia rebaudiana | |
Clasificare științifică | |
Domeniu: | Eukaryota |
Regn: | Plantae |
(neclasificat): | Angiospermae |
(neclasificat): | Eudicotidae |
(neclasificat): | Asteridae |
Ordin: | Asterales |
Familie: | Asteraceae |
Trib: | Eupatorieae |
Gen: | Stevia |
Specie: | S. rebaudiana |
Nume binomial | |
Stevia rebaudiana Bertoni | |
Modifică text ![]() |
Stevia rebaudiana este o plantă din genul Stevia. Din frunzele de stevia dulce se obțin produse cu calitate de îndulcitori: frunze uscate, pudră și extract. Stevia rebaudiana este de 300 de ori mai dulce decât zahărul.[1] Este acalorică și nu conține carbohidrați.[2] Este de asemenea folosită ca îndulcitor principal în băutura carbogazoasă Coca-Cola Life.[3]
Stevia dulce este o plantă perenă, un tufiș care poate crește câțiva metri. Lungimea frunzei este de 2-3 cm. Florile mici, albe, cresc în partea de sus a frunzișului. Frunzele pot fi mâncate proaspete, folosite sub formă de ceai, sau pot fi puse în mâncare.
Stevia dulce crește ca plantă sălbatică în Paraguay, dar este cultivată și în Uruguay, Brazilia, Israel, Thailanda și China. Guaranii (indieni din America de Sud) au folosit stevia dulce în băuturile lor timp de 1500 de ani. Japonezii au dezvoltat o metodă de separare a îndulcitorilor din plante în anii '70. În Occident, a devenit populară la începutul anilor 2000. Uniunea Europeană a aprobat introducerea ei pe piață în anul 2011.