Sezonul de Formula 1 din 1966

Sezonul de Formula 1 din 1966
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	22 mai - 23 octombrie
Nr. curse	9
Nr. piloți	33
Nr. echipe	20
Campionul la Piloți
Jack Brabham (Al 3-lea titlu)
Campionul la Constructori
Brabham-Repco (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1966 a fost cel de-al 20-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 17-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,^[1] și a 9-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 22 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 23 octombrie. În 1966 s-au desfășurat și patru curse care nu au făcut parte din campionat.

Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de F1. Prin această performanță, Brabham a devenit primul – și încă singurul – om care a câștigat campionatul mondial de Formula 1, conducând una dintre propriile sale mașini. Sezonul a marcat „revenirea la putere” cu introducerea „formulei de 3 litri”, dublând capacitatea maximă a motorului de la 1,5 litri. Alte schimbări de regulament au inclus: mașinile care parcurg mai puțin de 90% din distanța cursei nu sunt clasificate și nu primesc puncte, chiar dacă termină în primele șase, iar distanța maximă de cursă a fost redusă de la 500 km la 400 km. Britanicul John Taylor a murit din cauza rănilor sale după un accident cu Jacky Ickx în timpul Marelui Premiu al Germaniei de pe Nürburgring.

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1966 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1966.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
						Numele pilotului	Etape
	Brabham Racing Organisation	Brabham	Repco 620 3,0 V8	BT19 BT20	G	Jack Brabham	Toate
						Denny Hulme	3–9
			Climax FPF 2,8 L4	BT22			1–2
						Chris Irwin	4
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P60 2,0 V8 BRM P75 3,0 H16	P261 P83	D	Graham Hill	Toate
						Jackie Stewart	1–2, 4–9
	Cooper Car Company	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Richie Ginther	1–2
						Jochen Rindt	Toate
						Chris Amon	3
						John Surtees	3–9
						Moisés Solana	9
	Anglo American Racers	Eagle	Climax FPF 2,8 L4	Mk1	G	Dan Gurney	2–6, 9
						Phil Hill	7
						Bob Bondurant	8
			Weslake 58 3,0 V12			Dan Gurney	7–8
						Bob Bondurant	9
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 228 2,4 V6 Ferrari 218 3,0 V12	246 312/66	F D	Lorenzo Bandini	1–3, 5–8
						John Surtees	1–2
						Mike Parkes	3, 5–7
						Ludovico Scarfiotti	6–7
	Honda R & D Company	Honda	Honda RA273E 3,0 V12	RA273	G	Richie Ginther	7–9
						Ronnie Bucknum	8–9
	Team Lotus	Lotus	Climax FWMV 2,0 V8	33	F	Jim Clark	1–6
						Geki	7
						Peter Arundell	8
						Pedro Rodríguez	3, 9
			BRM P75 3,0 H16 BRM P60 2,0 V8	43 33			8
						Peter Arundell	2–7, 9
						Jim Clark	7–9
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	Ford 406 3,0 V8	M2B	F	Bruce McLaren	1, 8–9
			Serenissima M166 3,0 V8				2, 4–5
	Shannon Racing Cars	Shannon	Climax FPE 3,0 V8	SH1	D	Trevor Taylor	4

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
Reg Parnell Racing	Lotus	BRM P60 2,0 V8	33	F	Mike Spence	Toate
	Ferrari	Ferrari 228 2,4 V6	246		Giancarlo Baghetti	7
R.R.C. Walker Racing Team	Brabham	BRM P60 2,0 V8	BT11	D	Jo Siffert	1
	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81			2–5, 7–9
DW Racing Enterprises	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT11	F	Bob Anderson	1, 3–7
Anglo-Suisse Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Jo Bonnier	1–2, 5–9
	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT22			3
		Climax FWMV 1,5 V8	BT7			4
Team Chamaco Collect	BRM	BRM P60 2,0 V8	P261	G	Bob Bondurant	1–2, 4, 6–7
					Vic Wilson	2
Phil Hill	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	25	F	Phil Hill	1
	McLaren	Ford 406 3,0 V8	M3A[3][4]			2
Guy Ligier	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Guy Ligier	1–6
David Bridges	Brabham	BRM P60 2,0 V8	BT11	G	John Taylor	3–6
J.A. Pearce Engineering Ltd	Cooper	Ferrari Tipo 168 3,0 V12	T73	D	Chris Lawrence	4, 6
Chris Amon Racing	Brabham	BRM P60 1,9 V8	BT11	D	Chris Amon	7
Bernard White Racing	BRM	BRM P60 1,9 V8	P261	D	Innes Ireland	8–9

Următoarele nouă Mari Premii au avut loc în 1966.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Principatului Monaco 22 mai	Marele Premiu al Belgiei 12 iunie	Marele Premiu al Franței 3 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 16 iulie
Monaco (S)	Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)	Brands Hatch (P)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Țărilor de Jos 24 iulie	Marele Premiu al Germaniei 7 august	Marele Premiu al Italiei 4 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 2 octombrie
Zandvoort (P)	Nürburgring (P)	Monza (P)	Watkins Glen (P)
9.
Marele Premiu al Mexicului 23 octombrie
Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Lider
							Pilot	Dif.
1	MP al Principatului Monaco	Jim Clark	Lorenzo Bandini	Jackie Stewart	BRM	D	STE	3
2	MP al Belgiei	John Surtees	John Surtees	John Surtees	Ferrari	D	BAN	1
3	MP al Franței	Lorenzo Bandini	Lorenzo Bandini	Jack Brabham	Brabham-Repco	G	BRA	2
4	MP al Marii Britanii	Jack Brabham	Jack Brabham	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		10
5	MP al Țărilor de Jos	Jack Brabham	Denny Hulme	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		16
6	MP al Germaniei	Jim Clark	John Surtees	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		22
7	MP al Italiei	Mike Parkes	Ludovico Scarfiotti	Ludovico Scarfiotti	Ferrari	F		21
8	MP al Statelor Unite	Jack Brabham	John Surtees	Jim Clark	Lotus-BRM	F		17
9	MP al Mexicului	John Surtees	Richie Ginther	John Surtees	Cooper-Maserati	D		14

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU‡	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Jack Brabham	Ab	(4)	1	1P R	1P	1	Ab[a]	AbP	2	42 (45)
2	John Surtees	Ab	1P R	Ab	Ab	Ab	2R	Ab	3R	1P	28
3	Jochen Rindt	Ab	2	4	(5)	Ab	3	4	2	Ab	22 (24)
4	Denny Hulme	Ab	Ab	3	2	AbR	Ab	3	Ab	3	18
5	Graham Hill	3	Ab	Ab	3	2	4	Ab	Ab	Ab	17
6	Jim Clark	AbP	Ab	NS	4	3	AbP	Ab	1	Ab	16
7	Jackie Stewart	1	Ab		Ab	4	5	Ab	Ab	Ab	14
8	Mike Parkes			2		Ab	Ab	2P			12
=	Lorenzo Bandini	2R	3	NCP R		6	6	Ab	Ab		12
10	Ludovico Scarfiotti						Ab	1R			9
11	Richie Ginther	Ab	5					Ab	Ab	4R	5
12	Dan Gurney		NC	5	Ab	Ab	7	Ab	Ab	5	4
=	Mike Spence	Ab	Ab	Ab	Ab	5	Ab	5	Ab	NS	4
14	Bob Bondurant	4	Ab		9		Ab	7	DSC	Ab	3
=	Jo Siffert	Ab	Ab	Ab	NC	Ab		Ab	4	Ab	3
=	Bruce McLaren	Ab	NS		6	NS			5	Ab	3
17	Peter Arundell		NS	Ab	Ab	Ab	12	8	6	7	1
=	Jo Bonnier	NC	Ab	NC	Ab	7	Ab	Ab	NC	6	1
=	Bob Anderson	Ab		7	NC	Ab	Ab	6			1
=	John Taylor			6	8	8	Ab[b]				1
—	Chris Irwin				7						0
—	Ronnie Bucknum								Ab	8	0
—	Chris Amon			8				NSC			0
—	Guy Ligier	NC	NC	NC	10	9	NS				0
—	Geki							9			0
—	Chris Lawrence				11		Ab				0
—	Giancarlo Baghetti							NC			0
—	Pedro Rodríguez			Ab					Ab	Ab	0
—	Innes Ireland								Ab	Ab	0
—	Trevor Taylor				Ab						0
—	Moisés Solana									Ab	0
—	Phil Hill	NS	Ab					NSC			0
—	Vic Wilson		NS								0
Poz.	Pilot	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU‡	ITA	USA	MEX	Puncte

Notă:

•  – În Marele Premiu al Germaniei din 1966, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. O parte dintre aceștia au încheiat cursa pe pozițiile 8-11.

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Brabham-Repco	Ab	(4)	1	1	1	1	(3)	Ab[c]	2	42 (49)
2	Ferrari	2	1	2		6	(6)	1	Ab		31 (32)
3	Cooper-Maserati	NC	2	4	(5)	7	2	(4)	2	1	30 (35)
4	BRM	1	Ab	Ab	3	2	4	7	Ab	Ab	22
5	Lotus-BRM	Ab	Ab	Ab	Ab	5	12	5	1	7	13
6	Lotus-Climax	Ab	Ab	Ab	4	3	Ab	9	6	Ab	8
7	Eagle-Climax		NC	5	Ab	Ab	7	NSC	DSC	5	4
8	Honda							Ab	NC	4	3
9	McLaren-Ford	Ab	Ab						5	Ab	2
10	Brabham-Climax	Ab	Ab	7	7	Ab	Ab	6			1
=	Brabham-BRM	Ab		6	8	8	Ab	NSC			1
=	McLaren-Serenissima		NS		6	NS					1
—	Cooper-Ferrari				11		Ab				0
—	Eagle-Weslake							Ab	Ab	Ab	0
—	Shannon-Climax				Ab						0
Poz.	Constructor	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU	ITA	USA	MEX	Puncte

În sezonul din 1966, au fost organizate și patru curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Marele Premiu al Africii de Sud	Prince George	1 ianuarie	Mike Spence	Lotus-Climax
Gran Premio di Siracusa	Siracuza	1 mai	John Surtees	Ferrari
Trofeul Internațional BRDC	Silverstone	14 mai	Jack Brabham	Brabham-Repco
Cupa Internațională de Aur	Oulton Park	17 septembrie	Jack Brabham	Brabham-Repco