Ioan Oteteleșanu

În zilele noastre, Ioan Oteteleșanu este un subiect dezbătut pe scară largă care a stârnit interesul multor oameni din întreaga lume. De la apariția sa, Ioan Oteteleșanu a generat controverse și dezbateri, provocând opinii contradictorii în rândul experților și al societății în general. În acest articol, vom explora în detaliu tot ceea ce este legat de Ioan Oteteleșanu, de la originea sa până la implicațiile sale actuale, pentru a oferi o viziune globală și completă care să permită o înțelegere aprofundată a acestui subiect atât de relevant astăzi.

Ioan Oteteleșanu
Date personale
Născut1795 Modificați la Wikidata
Craiova, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat1876 (81 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Ocupațiefuncționar public​ Modificați la Wikidata
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ioan/Iancu/Iancuțu Oteteleșanu/Ottetelișanu (n. 1795-7, Craiova – d. 8 mai 1876, București) a fost un politician muntean, care a ocupat mai multe poziții administrative înalte, printre care și cea de ministru de finanțe.

Biografie

Era fiul cel mare al lui Șerban, fost stolnic, paharnic și clucer, și al Lucsandrei, născută Vlădăianu, a doua soție a acestuia.[1]

Carieră politică

A început cariera politică în calitate de medelnicer, apoi în 1825 ajunge stolnic și, după patru ani, vel stolnic, căminar, vornic. Locuia la Craiova unde avea o avere considerabilă. După intrarea în vigoare în 1831 a Regulamentului organic devine deputat în Adunarea Obștească în mai multe rânduri (1831-1835, 1837-1844, 1847-1848, 1857-1859). În perioada 1838-1846 a fost arendaș al minelor de sare ale statutului făcând o mare avere.

Pentru merite deosebite a fost ales președinte al Sfatului Orășenesc al Capitalei (1846-1848).[2]

La propunerea lui Gheorghe Bibescu, sultanul Abdul-Medjid îl decorează cu İftihar Nișanı (Ordinul Gloriei).[3]

1848 și ulterior

Influențat de cumnatul său, Ion Câmpineanu, a fost membru al unor societăți culturale. În 1845 a fost numit directorul Teatrului Național susținând trupa întemeiată de Costache Caragiale care avea repertoriu în limba română.

După înfrângerea Revoluției de la 1848 s-a apropiat de Barbu Știrbei, devenind austrofil și conservator. A fost ministru al controlului în locul lui Ion Câmpineanu, în perioada 1851-1856, ministru al justiției, mare logofăt al Craiovei în 1852, deputat de Vâlcea în Divanul ad-hoc (1857) și pentru o scurtă perioadă de timp, 30 ianuarie - 11 februarie 1866, ministru de finanțe, în al treilea guvern al lui Nicolae Kretzulescu.

Viață personală

A fost căsătorit prima dată înainte de 1840 cu Safta Câmpineanu (1792-1876) care era cu 4 ani mai în vârstă decât el și de care a divorțat în iunie 1850. Se recăsătorește imediat cu Elena (1818-1888), fiica marelui logofăt și vistiernic Iancu Filipescu, care avea 32 de ani și cu care spera să aibă copii.[4]

A încetat din viață la 8/20 mai 1876 fiind înmormântat în cimitirul Șerban-Vodă din București.

Note

  1. ^ Generalul Radu Rosetti, O despărțenie în anul 1850 Priina și urmările sale, Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice. Seria 3, Tomul 28, 1945-1946, p. 400
  2. ^ Generalul Radu Rosetti, O despărțenie în anul 1850 Priina și urmările sale, Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice. Seria 3, Tomul 28, 1945-1946, p. 401
  3. ^ Familia Otetelisanu
  4. ^ George Fotino, Din vremea renașterii naționale Boierii Golești, vol. 2, Imprimeria Națională, București, 1939, p. 108


Predecesor:
Nicolae Kretzulescu 		Ministrul de finanțe
30 ianuarie 1866 – 11 februarie 1866 		Succesor:
Dimitrie A. Sturdza