Izmă bună

În lumea de astăzi, Izmă bună este un subiect care a captat atenția multor oameni. Cu complexitatea și relevanța sa în societatea actuală, Izmă bună a stârnit interesul experților și pasionaților deopotrivă. De la impactul său asupra culturii populare, până la influența sa asupra tehnologiei și politicii, Izmă bună este un fenomen care nu trece neobservat. În acest articol vom explora diferitele fațete ale Izmă bună și importanța sa în viața noastră de zi cu zi.

Izmă bună
Mentha x piperita
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Familie: Lamiaceae
Specie: Mentha
Nume binomial
Mentha x piperita
L, 1753
Modifică text Consultați documentația formatului

Izma bună (Mentha x piperita) este o plantă medicinală aromată erbacee, perenă, din familia Lamiaceae, cunoscută sub mai multe denumiri populare: izmă de grădină, izmă bună, izmă proastă, izmă de les, camfor, mentă, mintă, mintă de grădină, mintă de câmp, minta calului, mintă sălbatică, vaeșniță.[1]

Descriere

Plantă erbacee, perenă, erectă, înaltă de până la 1 m, cu frunze opuse, scurt pețiolate, cu peri secretori de ulei eteric și cu flori mici (sub frunză) de culoare roșu-violaceu, grupate în cime, dispuse într-o inflorescență speciformă conică. Se cultivă în scopuri farmaceutice dar crește și spontan în locuri cu soluri ușoare, bogate în materii nutritive, în locuri aluvionare, turboase și desecate. Înflorește începând cu luna iunie și până în septembrie.[2]

În scopuri medicinale se recoltează în perioada de înflorire, frunzele.

Răspândire

Temperatura ridicată determină conținutul în ulei volatil al mentei. Crește la lumină, în umiditate. După prima recoltare excesul de umiditate este dăunător. Crește pe soluri ușoare, afânate, mai ales în Câmpia de Vest, Câmpia Olteniei, Câmpia Burnazului, Câmpia Bărăganului, Câmpia Dobrogei, în zone din Țara Bârsei, în sudul și centrul Moldovei (Județele Bacău, Neamț, Galați, Vrancea).[3]

Izmă bună (Mentha piperita)

Componenți principali

Ulei volatil (cu componenta principală, mentolul), mentone, mento-furan, alfa-pinen, fenandren, limonen, cadinen, cincol, aldehidă acetică, alcool (amilic și izomilic), carvacrol, timol, tanin, substanțe antibiotice, substanțe minerale, hipericină, acid piruvic, polifenoli.[2]

Proprietăți

- antiseptic gastrointestinal
- bacteriostatic și carminativ
- colagog
- sudorific
- diuretic[2]

Indicații

Intern în infecții gastro-intestinale, balonări abdominale, dispepsii, dischinezii biliare cu hipertonie, diaree, calmant în vărsături (atât la sugari cât și la adulți), spasme pilorice.[2]

Extern, sub formă de cataplasme reci: contribuie la ameliorarea durerilor de cap; în dureri reumatice și urticarie; în îngrijirea tenurilor grase și seboreice.[4]

Note

  1. ^ salvaeco.org Arhivat în , la Wayback Machine. - Plante medicinale - Izmă bună
  2. ^ a b c d Terapia naturistă (pag. 144-145), Ecaterina D, Răducanu D. Ed Științifică, București 1992
  3. ^ Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan - Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura științifică, București 1992, pag. 222-223
  4. ^ vitamix.ro Plante medicinale - Izmă bună