Gheorghe Labin

În lumea de astăzi, Gheorghe Labin continuă să fie un subiect de mare relevanță și interes pentru mulți oameni din diferite părți ale planetei. Discuțiile despre Gheorghe Labin au devenit din ce în ce mai importante în diferite domenii, de la politică la știință, inclusiv cultură și societate în general. Acest articol urmărește să aprofundeze în cele mai relevante aspecte ale Gheorghe Labin, analizând impactul acestuia, evoluția sa în timp și posibilele implicații viitoare care ar putea decurge din prezența sa în societatea contemporană.

Gheorghe Labin
Date personale
Născut1907 Modificați la Wikidata
Decedat1977 (70 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Gheorghe Labin (n. 1907, Pufești, Galați - d. 1977) a fost un pictor și decorator român, profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Iași.[1]

A urmat Academia de Arte Frumoase cu pictorii Camil Ressu și Cecilia Cuțescu-Storck.[2]

În Palatul Artelor a fost începută o mare frescă intitulată „marea frescă a războiului” începută de Alexandru Ciucurencu, la care acesta a colaborat cu pictorii Dem. Iordache și Gheorghe Vânătoru, pe schițele lui Gheorghe Labin. Cutremurul din 1940 a avariat grav clădirea, ce a fost demolată în 1943, dispărând astfel și fresca.[3]

După al Doilea Război Mondial, prin temele alese, Gheorghe Labin a devenit pictorul mizeriei din timpul războiului.[4]

În perioada 11- 25 aprilie 1948, a avut loc Expoziția „FLACĂRA”, organizată la sala Dalles de M. H. Maxy, Ligia Macovei, Gheorghe Labin, Boris Caragea și Alexandru Ciucurencu – artiști de certă orientare de stânga – prefigurând noua orientare a artei în regimul comunist.[5]

În ziua de 25 decembrie 1950, prin Decretul 226/ 1950, a fost dizolvat Sindicatul Artelor Frumoase și întregul său patrimoniu a trecut asupra Uniunii Artiștilor Plastici din R.P.R., aceasta fiind recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică. Au fost aleși Boris Caragea ca președinte și Gheorghe Labin ca secretar general (1968-1978).[5]

Lucrări

  • Bătălia de la Baia-1467, frescă realizată în anul 1942, în Palatul Cercului Militar Național, în sala ce poartă numele „Ștefan cel Mare și Sfânt”[6]
  • Fetița cu pâine (1949)
  • Ioan Vodă cel Cumplit la Cahul (1953)

Gheorghe Labin a practicat și ilustrarea de carte, ca de exemplu: volumul Răscoala iobagilor, de I.D. Mușat, apărut în 1951 la Editura Tineretului, ediția bibliofilă a volumului Ovidiu de Vasile Alecsandri, apărut în 1957 la Editura de stat pentru literatură și artă.

Distincții

Note

  1. ^ Uniunea Artiștilor Plastici din România în documente de arhivă
  2. ^ Labin Gheorghe (1907-1997)
  3. ^ O femeie, un palat
  4. ^ „Arta coruptă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b „Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Sala „Ștefan cel Mare și Sfânt”
  7. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 205 din 15 mai 1957 pentru conferirea titlurilor de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă”, „Maestru emerit al artei din Republica Populară Romînă”, „Artist emerit al Republicii Populare Romîne”, precum și conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni de artă și altor lucrători din domeniul culturii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 16, 19 iunie 1957, p. 115.

Lectură suplimentară

Fișe biografice, Gheorghe Labin, în
  • Octavian Barbosa, Dicționarul artiștilor români contemporani, București, 1976. p. 280-281
  • Mircea Deac, 250 pictori români, București, 2003. p. 147