Biserica evanghelică din Monariu

În lumea de astăzi, Biserica evanghelică din Monariu a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru un număr mare de oameni. Impactul său se extinde la diferite aspecte ale vieții de zi cu zi, de la politică la divertisment. Fără îndoială, Biserica evanghelică din Monariu a captat atenția societății în ansamblu și a generat o dezbatere intensă în diferite domenii. În acest articol, vom explora în detaliu diferitele aspecte legate de Biserica evanghelică din Monariu, pentru a oferi o imagine de ansamblu amplă și completă a acestui subiect fascinant.

Poziționare
Biserica evanghelică C.A., azi penticostală

Coordonate	47°04′00″N 24°28′33″E ({{PAGENAME}}) / 47.06674°N 24.47574°E
Localitate	sat Monariu; comuna Budacu de Jos
Țara	România
Adresa	46 A
Edificare
Data finalizării	1755-1782
Clasificare
Cod LMI	BN-II-m-A-01678
Cod RAN	32740.03
Modifică date / text

Biserica evanghelică din Monariu este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Monariu, comuna Budacu de Jos.^[1] În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 32740.03.^[2]

Localitatea

Monariu, mai demult Monora, Monar (în dialectul săsesc Minoarken, Minuarkn, germană Minarken, Molnarken, Malomarken, maghiară Malomárka) este un sat în comuna Budacu de Jos din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Numele localității Monariu apare pentru prima dată într-un document din anul 1246.

Biserica

Fosta biserică evanghelică din Monariu este o prezență unică în cadrul patrimoniul construit transilvan, datorită planimetriei și formelor neobișnuite secolului al XVIII-lea. Este amplasată în centrul localității, pe latura estică, mai ridicată a pieței largi. Planimetria clădirii se compune dintr-o navă circulară și un cor dreptunghiular, peste care se ridică un turn. Clădirea bisericii s-a zidit în mare parte din cărămidă, iar elementele de piatră provin din biserica veche, medievală, a satului, care a fost demolată.

Interiorul navei este marcat de o galerie care urmărește planimetria circulară pe trei laturi, sud, vest și nord, fiind sprijinită pe pilaștrii adosați peretelui navei.

Nu există prea multe date referitoare la interiorul bisericii originale. Altarul de factură clasicistă din 1885 a fost realizat de meșterul J. Eder din Viena, tabloul central reprezentând scena cu Iisus în Grădina Ghetsimani. Orga bisericii, datată 1851 provine din atelierul sighișorean al meșterilor Samuel și Friedrich Binder. Biserica a fost dotată cu un clopot mai mare în 1792 și cu unul de dimensiuni mai reduse în 1925^[3].

După exodul sașilor transilvăneni, biserica a fost cumpărată de comunitatea penticostală din localitate.

Note

^ „Institutul Național al Patrimoniului - Lista Monumentelor Istorice”. Arhivat din original la 19 februarie 2016. Accesat în 7 februarie 2019.
^ Repertoriul Arheologic Național, CIMEC
^ Hermann Fabini, pag. 493–494

Bibliografie

Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
Hermann Fabini: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. Band I. Heidelberg, 2002.
Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.