Biserica reformată din Șintereag

În acest articol, dorim să abordăm subiectul Biserica reformată din Șintereag pentru a oferi o viziune amplă și detaliată asupra acestui subiect atât de relevant astăzi. De la origini până la impactul său asupra societății, prin evoluția sa în timp, ne propunem să analizăm fiecare aspect legat de Biserica reformată din Șintereag pentru a oferi cititorilor noștri o perspectivă completă și actualizată. Prin date, studii și mărturii, ne propunem să facem lumină asupra Biserica reformată din Șintereag și a implicațiilor sale, cu scopul de a oferi cunoștințe îmbogățitoare și valoroase celor interesați să aprofundeze acest subiect. Sperăm că acest articol să servească drept punct de plecare pentru o reflecție critică și constructivă asupra Biserica reformată din Șintereag, stimulând dezbaterea și căutarea de soluții în jurul acestei probleme.

Poziționare
Biserica reformată

Coordonate	47°10′47″N 24°17′16″E ({{PAGENAME}}) / 47.179854°N 24.287832°E
Localitate	sat Șintereag; comuna Șintereag
Comună	Șintereag
Țara	România
Adresa	42
Edificare
Data finalizării	sec. XIV, XV, XVII
Clasificare
Cod LMI	BN-II-m-A-01714
Modifică date / text

Biserica reformată din Șintereag este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Șintereag; comuna Șintereag.^[1]

Localitatea

Șintereag (în dialectul săsesc Simkroang, în germană Simkragen, Siebenkragen, în maghiară Somkerék) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Prima atestare documentară datează din anul 1325 sub numele de Somkerek.

Biserica

Planul clădirii se compune dintr-o navă alungită, un cor încheiat poligonal și un turn de plan pătrat, amplasat la colțul sud-vestic al navei. Acoperișul bisericii cu console de lemn la nivelul streașinii și învelitoare de șindrilă, este în două ape, cu pante abrupte.

Interiorul bisericii este dotat cu mobilier unitar de lemn pictat. Cele cinci tăblii din zona centrală a parapetului galeriei sunt decorate în stilul familiei de pictori Umling, reprezentând compoziții vegetale cu rodie, ghindă, lalea și alte flori. Parapetul de la strane și primele bănci are tăblii în formă dreptunghiulară, cu colțuri teșite sau dreptunghiuri prelungite cu triunghiuri, care sunt decorate cu motive ornamentale libere, de vrejuri și flori. Dulapul orgii este lucrarea lui Lőrintz Umling tatăl, are suprafața pictată în imitație de marmură, iar la partea superioară se încheie cu un cap înaripat de înger.

Note

^ „Ministerul Culturii - Lista Monumentelor Istorice” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 22 martie 2012. Accesat în 12 august 2014.

Bibliografie

Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 55–56, 443–444
Kádár József, Szolnok–Dobokavármegye monográphiája, VI, Deés, 1901, pp. 93–115
Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
Hermann Fabini: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. Band I. Heidelberg, 2002.
Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.