În acest articol vom explora subiectul Biserica unitariană din Plăiești, un concept care a intrigat omenirea de secole. De la origine până la relevanța sa în societatea actuală, Biserica unitariană din Plăiești a fost subiect de dezbatere și fascinație în mai multe domenii. De-a lungul istoriei, Biserica unitariană din Plăiești a jucat un rol crucial în formarea gândurilor, acțiunilor și credințelor în diferite culturi din întreaga lume. În plus, influența sa se extinde în domenii atât de diverse precum știința, religia, politica și cultura populară. Prin acest articol, ne vom adânci în lumea fascinantă a Biserica unitariană din Plăiești, explorând numeroasele sale fațete și impactul său asupra societății contemporane.
Biserica unitariană | |
Poziționare | |
---|---|
Localitate | sat Plăiești; comuna Moldovenești |
Țara | ![]() |
Adresa | 66 |
Edificare | |
Data începerii construcției | sec.XV |
Data finalizării | sec. XVIII |
Clasificare | |
Cod LMI | CJ-II-m-B-07736 |
Cod RAN | 58767.04 |
Modifică date / text ![]() |
Biserica unitariană din Plăiești este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Plăiești; comuna Moldovenești.[1]
Plăiești, în trecut Chiend, (în maghiară Kövend), este un sat în comuna Moldovenești din județul Cluj, Transilvania, România. Primele mențiuni despre această așezare datează din anul 1291, când era cunoscută sub numele de Kuend.
Biserica datează din secolul al XIII-lea și a fost reconstruită în stil gotic în secolul al XV-lea. Inițial romano-catolică, după Reforma Protestantă a trecut în serviciul cultului unitarian (1570). Are tavan cu casete pictate (1721, 1796, 1913), 166 casete au motive florale.
Biserica a fost fortificată, a fost înconjurată de o dublă curtină de ziduri. Turnul său a fost ridicat în 1701 și are inscripția: „sumptibus Ecclesiae Unitariae Kövendiensis erigabatur ..." Zidurile au avut de suferit devastarea din timpul campaniei lui Ali pașa din 1661, când cetatea bisericească a fost incendiată. În anul 1703 a fost incendiată din nou, de lobonți, în timpul Răscoalei lui Rákóczi[2].