Astăzi, Stânca Tohani este un subiect extrem de relevant, care ne preocupă pe toți, fie că suntem conștienți de el sau nu. Pe măsură ce lumea se îndreaptă către un viitor din ce în ce mai incert, Stânca Tohani devine o piesă fundamentală în viața noastră, influențând modul în care interacționăm cu mediul nostru, cu alți oameni și chiar cu noi înșine. De aceea este necesar să ne adâncim în cunoașterea și înțelegerea lui Stânca Tohani, pentru a face față provocărilor care apar în această lume în schimbare. În acest articol, ne vom adânci în lumea fascinantă a lui Stânca Tohani, explorând implicațiile, aplicațiile și consecințele sale în viața noastră.
Stânca Tohani
| ||
Localizarea sitului pe harta țării | ||
Poziția | ![]() ![]() | |
---|---|---|
Cel mai apropiat oraș | Mizil | |
Coordonate | 45°04′09″N 26°26′07″E / 45.06917°N 26.43528°E[1] | |
Suprafață | 50 ha | |
Bioregiune | Continentală | |
Înființare | 2007 | |
Cod Natura 2000 | ROSCI0235 | |
Modifică date / text ![]() |
Stânca Tohani este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în Muntenia, pe teritoriul județului Prahova[2].
Aria naturală se află în partea sud-estică a județului Prahova (aproape de limita teritorială cu județul Buzău), pe teritoriul administrativ al comunei Gura Vadului[3], în imediata apropiere de drumul județean DJ100H, care leagă localitatea Tohani de Jugureni[4].
Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[5] și se întinde pe o suprafață de 50 hectare[6].
Situl reprezintă o zonă deluroasă (dealurile Streheanu constituite pe calcare sarmatice, pajiști, păduri de foioase) încadrată în bioregiune continentală aflată la poalele Subcarpaților de Curbură; ce conservă habitate naturale de tip: Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stâncării silicioase, Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros (Festuco Brometalia), Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase[7] și protejază o gamă variată de plante, dintre care unele foarte rare sau endemice pentru regiunea Munteniei.
La baza desemnării sitului se află câteva specii floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[8], printre care: miruță (Anchusa officinalis), Alyssum caliacrae specie endemică pentru România, coșaci (Astragalus vesicarius), capul-șarpelui (Echium rubrum), rușcuță de primăvară (Adonis vernalis), usturoi sălbatic (cu specii de Allium saxatile, Allium moschatum, Allium albidum ssp. albidum), hajmă păsărească (Allium flavum), clopței (Campanula sibirica ssp. divergentiformis), sipică (Cephalaria uralensis), brândușă (Crocus reticulatus), fumariță (Fumana procumbens), alior (Euphorbia nicaeensis), mușcata dracului (Knautia macedonica), poala "Sfintei Mării" (Nepeta ucranica), paronihie capitată (Paronychia cephalotes), sclipeți (Potentilla aurea ssp. chrysocraspeda), pătlăgină (Plantago argentea), lăptiucă (Scorzonera austriaca), garofiță albă (Silene rupestris), jaleș (Salvia nutans), zambilă de câmp (Scutellaria orientalis), brăndușă galbenă (Sternbergia colchiciflora), trifoi de munte (Trifolium montanum), sugărel (Teucrium montanum), ghizdei de mare (Tetragonolobus maritimus) sau fetică (Valerianella coronata și Valerianella pumila)[9].
Reportaje